Comunicat de presă: Incluziunea școlară a elevilor cu dizabilități

header_norv

30 ianuarie  2015

Comunicat de presă

 

Fundația Motivation România și Fundația Special Olympics din România au organizat joi, 29 ianuarie 2015, o dezbatere pe tema Incluziunea școlară a elevilor cu dizabilități. Evenimentul a fost găzduit de Școala Gimnazială Ion I.C. Brătianu din București. Activitatea s-a desfășurat ca parte a  proiectului ACCES la Educație, Servicii și Comunitate pentru copiii și adulții în scaune rulante, finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

Scopul evenimentului a fost de a facilita schimbul de experiențe și idei între elevi cu dizabilități integrați în învățământul de masă, profesori, părinți, autorități și reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale. Exemple au stat modelele de succes ale elevilor cu dizabilități integrați în învățământul de masă. S-a vorbit despre provocări actuale și perspective viitoare privind educația incluzivă.

La dezbatere au participat: patru elevi cu dizabilități integrați în școlile de masă, părinți, reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării Științifice, ai Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională, profesori din cadrul Școlilor Gimnaziale Nr. 280, Nr. 119, Școlii Gimnaziale Ion I.C. Brătianu, Școlii Gimnaziale I.G. Duca, Colegiului Național Ion Neculce, Școlii Speciale Nr. 9 și reprezentanți ai ONG-urilor: World Vision și Asociația Down Plus București.

Patru elevi cu dizabilități locomotorii și un adult cu sindrom Down au vorbit deschis despre traseul lor educațional. Poveștile personale ale fiecăruia au fost pline de optimism și au demonstrat că prin suportul familiei, implicarea autorităților și comunicarea eficientă între părinți și profesori putem avea cazuri de copii cu dizabilități integrați frumos în învățământul de masă.

Anabella, în vârstă de 16 ani,  care a fost diagnosticată cu tetrapareză spastică la naștere, ne-a vorbit despre universul magnific de la Școala Gimnazială Sf. Voievozi și despre suportul permanent al cadrelor didactice care i-au adaptat curricula și astfel a finalizat cu succes ciclul gimnazial, în ciuda faptului că se deplasează în fotoliu rulant, nu poate scrie și citește cu dificultate.

Inspectorul General în cadrul Ministerului Educației și Cercetării Științifice, doamna Liana Mitran, și Directorul General al Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională, doamna Aurelia Stănculescu,  ne-au fost alături, ne-au asigurat de întreaga lor susținere și au transmis copiilor cu dizabilități integrați în școlile de masă că situațiile lor nu sunt uitate de autorități.

Managerul proiectului, Gabriela Manta,  a punctat una dintre principalele probleme în ceea ce privește învățământul incluziv al copiilor cu dizabilități locomotorii și anume lipsa accesibilității școlilor și liceelor din România. În același context, Gabriela Manta a declarat faptul că ”prin dorință de schimbare, mobilizare și implicare mai mare a comunității uneori se pot găsi soluții nu foarte costisitoare de amenajare a instituțiilor de învățământ astfel încât persoanele cu dizabilități locomotorii să se deplaseze fără bariere.”

Din partea presei am avut alături reporteri de la publicația Gândul.info, Agenția Agerpres și Radio România Actualități.

După dezbatere, participanții au avut șansa de a urmări prezentările susținute de 36 de elevi de la  Școlile Gimnaziale Nr. 119 și 280 din București, în cadrul ConcursuluiParticipă!. Aceștia au fost reprezentanții a paisprezece clase din cadrul școlilor menționate și au prezentat scenete, machete și colaje, desene și compuneri. Prin materialele realizate, copiii au arătat o atitudinea non-discriminatorie față de semenii lor care au dizabilități și care le sunt sau pot fi colegii lor de școală.

Pentru informații suplimentare ne puteți contacta la adresele de e-mail i.eftimie@motivation.ro sau la numărul de telefon 0728 176 179. Pentru informații oficiale despre granturile SEE 2009-2014 accesați www.eeagrants.org sau www.fondong.fdsc.ro.

Fundația Motivation România este o organizație neguvernamentală, nonprofit, creată în 1995 pentru a veni în sprijinul copiilor și adulților cu dizabilități. Programele Fundației Motivation sunt create pentru a crește calitatea vieții beneficiarilor săi și pentru a asigura prezența lor activă în societate cu accent pe integrarea socială, educațională și profesională. Serviciile pe care le oferă acoperă o gama largă de nevoi, de la evaluare și echipament adaptat pentru diferite tipuri de dizabilități motorii, la recuperare medicală și instruire pentru viață independentă alături de un instructor în scaun rulant. Până în prezent, Motivation a redat libertatea de mișcare și speranța într-o viață împlinită pentru mai mult de 10.000 de persoane cu dizabilități din România. Mai multe informații pe www.motivation.ro.

Fundaţia Special Olympics din România a fost înfiinţată în noiembrie 2003, ca parte integrantă a mişcării sportive internaţionale Special Olympics. Special Olympics oferă persoanelor cu nevoi speciale şansa de a-şi descoperi şi dezvolta potenţialul şi calităţile sportive prin intermediul programelor de pregătire şi al evenimentelor competitionale. Astfel, sportivii Special Olympics au ocazia de a deveni membri activi ai familiei şi ai comunităţii din care fac parte. Special Olympics constituie o experienţă care insuflă energie, sănătate, încredere în sine şi bucuria de a trăi.

footer_norv

Call Now Button
Show Buttons
Hide Buttons