Eveniment – dezbatere Colegiul Național Ion Neculce

header_norv

Fundația Motivation România și Fundația Special Olympics din România au organizat vineri, 15 Mai 2015, o dezbatere pe tema Școala tuturor abilităților în cadrul programuluiParticipă!. Evenimentul a fost găzduit de Colegiul Național Ion Neculce din București. Activitatea s-a desfășurat în cadrul proiectului ACCES la Educație, Servicii și Comunitate pentru copiii și adulții în scaune rulante, finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

Scopul evenimentului a fost acela de a conștientiza necesitatea incluziunii în școala de masă a elevilor cu dizabilități. În decurs de trei ore, elevii clasei a IX-a din Colegiul Național Ion Neculce au aflat care sunt obiectivele Fundației Motivation și Fundației Special Olympics din România; au ascultat poveștile de succes ale invitaților celor două fundații și au încercat să găsească soluții împotriva discriminării pe baza exemplelor personale.

Invitatul Fundației Special Olympics, Șerban Nicolescu, a ținut un discurs elevilor în care le-a povestit cum și-a construit o viață independentă pe baza încrederii și integrării sale într-o școală de masă, deși are Sindromul Down.

Invitații Fundației Motivation – Stelică Mătreață și Marian Marin – le-au povestit elevilor momentele de cumpănă prin care au trecut, modul lor de a face faţă provocărilor, precum și modalitățile de prevenire a accidentelor cu risc major în traumatismul coloanei vertebrale.

Întregul eveniment s-a desfășurat într-o atmosferă destinsă, plină de voie bună, dar și constructivă. Elevii au aflat lucruri noi, au încercat să găsească soluții, au realizat că prietenia ne poate ajuta să trecem prin momentele grele din viață și au conștientizat tot mai mult cât de importanți sunt ei în viața colegei lor Anabella, care folosește un fotoliu rulant și cât de mult pot ei ajuta ca unul dintre colegii lor să se simtă integrat, inclus, apreciat în colectivul clasei lor.

Pentru informații suplimentare ne puteți contacta la adresele de e-mail i.eftimie@motivation.ro sau la numărul de telefon 0728 176 179. Pentru informații oficiale despre granturile SEE 2009-2014 accesați www.eeagrants.org sau www.fondong.fdsc.ro.

Fundația Motivation România este o organizație neguvernamentală, nonprofit, creată în 1995 pentru a veni în sprijinul copiilor și adulților cu dizabilități. Programele Fundației Motivation sunt create pentru a crește calitatea vieții beneficiarilor săi și pentru a asigura prezența lor activă în societate cu accent pe integrarea socială, educațională și profesională. Serviciile pe care le oferă acoperă o gamă largă de nevoi, de la evaluare și echipament adaptat pentru diferite tipuri de dizabilități motorii, la recuperare medicală și instruire pentru viață independentă alături de un instructor în scaun rulant. Până în prezent, Motivation a redat libertatea de mișcare și speranța într-o viață împlinită pentru mai mult de 10.000 de persoane cu dizabilități din România. Mai multe informații pe www.motivation.ro.

Fundaţia Special Olympics din România a fost înfiinţată în noiembrie 2003, ca parte integrantă a mişcării sportive internaţionale Special Olympics. Special Olympics oferă persoanelor cu nevoi speciale şansa de a-şi descoperi şi dezvolta potenţialul şi calităţile sportive prin intermediul programelor de pregătire şi al evenimentelor competiţionale. Astfel, sportivii Special Olympics au ocazia de a deveni membri activi ai familiei şi ai comunităţii din care fac parte. Special Olympics constituie o experienţă care insuflă energie, sănătate, încredere în sine şi bucuria de a trăi.

footer_norv

Call Now Button
Show Buttons
Hide Buttons