Praktiker s-a alăturat campaniei ”#PeBune?”

Praktiker România este noul partener al campaniei ”#PeBune?”. Din luna decembrie, mesajele campaniei sunt disponibile în cele 26 de magazine Praktiker din țară. La casele de marcat, clienții pot găsi pliantele ”#PeBune?”, din care pot afla motivele pentru care este important ca locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilități să fie libere.

Campania se desfășoară la nivel național cu scopul de păstra libere locurile de parcare pentru persoanele cu dizabilități.

Campania ”#PeBune? este gândită și susținută de specialiști în comunicare și a fost creată în cadrul 8 hours over time for a good cause ediția 2017, eveniment organizat de Fundația Comunitară București.