Fundaţia Motivation România este, începând din luna august 2012, până în august 2014, parteneră în cadrul proiectului „Experience and enjoy with all senses – creative gastronomy”, implementat cu sprijinul financiar al programului sectorial Grundtvig, prin programul „Învaţare pe tot parcursul vieţii” – parteneriate pentru învăţare.

Alături de parteneri din alte ţări europene – Behindertentagesstätten en Eupen GOE din Belgia, Lebenshilfe Aachen Werkstätten & Service GmbH din Germania, Zefiro Società Cooperativa Sociale din Italia şi Wien Work integrative Betriebe und AusbildungsgmbH din Austria, Fundaţia Motivation se va implica într-un schimb de bune practici şi de experienţe privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi prin intermediul gastronomiei şi serviciilor din domeniul gastronomiei.  Limba de lucru a proiectului este engleza.

O echipă formată din angajați ai Fundației Motivation și persoane cu dizabilităţi, beneficiare ale programelor noastre, va participa la întâlnirile cu echipele partenere, organizate în fiecare dintre ţările participante.

Participanții vor învăţa să gatească după retete regionale, specifice ţării gazdă, vor face schimburi de idei şi experienţe legate de implicarea persoanelor cu dizabilităţi in servicii de catering, restaurant sau în activităţi gastronomice. La finalul proiectului, o carte de bucate bogat ilustrată, realizată în colaborare de toţi cei implicați în proiect, va descrie experienţele din cele patru întâlniri regionale.