The children’s stories

Home / The children’s stories

Nicoleta este o tânără de 24 de ani, care trăiește la Motivation din Septembrie 2004. Deși a fost plasată într-un centru de plasament de la o vârstă foarte fragedă, Nicoleta păstrează legătura cu mama și surorile ei. Totuși, din cauza condițiilor materiale precare și a lipsei unei locuințe Nicoleta nu poate fi reintegrată în familie. Nicoleta face parte din echipa Motivation de sportivi Special Olympics, alaturi de care se antrenează constant și participă la numeroase competiții în tară și străinătate, în special la atletism și schi. În 2010, Nicoleta a absolvit o școală specială de arte și meserii. Deosebit de talentată, ea lucrează zilnic în atelierul de terapie ocupațională al organizației noastre unde realizează produse din ipsos, lut și lumânări din ceară. Îi place foarte mult să picteze și combină culorile în mod armonios.

Nicoleta
Sustine-o pe Nicoleta

Mihaela are 23 de ani și locuiește la Motivation din anul 2004. Părăsită la naștere de mama sa, Mihaela a trăit experiența vieții în diferite centre de plasament. Își dorește enorm să își cunoască familia naturală, dar, din păcate, aceasta nu a putut fi identificată. Mihaela a absolvit cursurile unei școli speciale de arte și meserii din capitală. Ea lucrează zilnic în atelierul de terapie ocupațională al organizației noastre, unde realizează produse din ipsos, lut și lumânări din ceară, alături de ceilalți tineri. Pasiunile ei rămân croșetatul și puzzle-urile tematice. Mihaela participă și ea la antrenamente și competiții de atletism, bocce și schi Special Olympics. Ca membră a echipei de sportivi Special Olympics de la Motivation, Mihaela a participat la Jocurile Naționale SO incepand din 2004. Îi place foarte mult să călătorească, este foarte receptivă la evenimentele sociale dezbătute în presă și la televizor și urmărește constant știrile de actualitate.

Sustine-o pe Mihaela

Eduard are 20 de ani. I se spune Edi și locuiește la Motivation din anul 2004. Părinții lui îl vizitează periodic. Cu toate acestea, din cauza situației materiale dificile, Edi nu poate locui cu aceștia. Edi frecventează cursurile unei școli de arte și meserii din capitală. Totodata, el vine la atelierul de terapie ocupațională al Fundației Motivation. Aici își ajută colegii turnând în forme ipsosul și apoi șlefuind după contur obiectele realizate. Edi este foarte abil în mânuirea roții olarului, realizând vase din lut de forme și mărimi diferite. Pe timpul verii și toamna, el lucrează în sera din spatele casei în care locuiește alături de ceilalți tineri. În fiecare an se mândrește cu recolta realizată. Edi este foarte pasionat de mecanică și doreste să lucreze într-o spălătorie auto. Edi participă la antrenamente și competiții Special Olympics la bocce, atletism și schi.

Sustine-l pe Edi

Florin este un tanar de 20 ani deosebit de energic si sociabil. Viata intr-un centru de plasament si-a pus amprenta asupra dezvoltarii sale. Diagnosticat cu retard mintal mediu, Florin vorbeste cu dificultate si prezinta un deficit de atentie evident. Din aceasta cauza el beneficiaza de un program de recuperare la Centrul de zi al Fundatiei Motivation. Florin frecventeaza zilnic cursurile unei scoli speciale din Bucuresti. In timpul liber lucreaza in sera din spatele casei unde locuieste, sub indrumarea personalului de ingrijire directa. Foarte saritor si voluntar, doreste in permanenta sa vina in sprijinul adultilor si al celorlati tineri.Sportiv in echipa de atletism si schi Special Olympics a Fundatiei Motivation, Florin a participat la numeroase competitii in tara si in strainatate alaturi de alti copii si tineri cu nevoi speciale. El a castigat numeroase premii, intre care:

Sustine-l pe Florin

Anca este o tanara in varsta de 21 ani, dezinstitutionalizata dintr-un centru de plasament in anul 2003. Avand parapareza spastica, Anca nu poate merge decat utilizand ca sprijin un cadru special conceput pentru nevoile ei. La Centrul de zi Motivation Anca are un program structurat de kinetoterapie, logopedie, psihopedagie speciala si consiliere psihologica. Anca a frecventat cursurile unei scoli speciale din Bucuresti. Ii place sa invete lucruri noi si este deosebit de receptiva la cerintele profesorilor. In casa de tip familial in care locuieste, participa la activitatile gospodaresti cotidiene fiind foarte ordonata si meticuloasa.Fire deosebit de sensibila si emotiva, Anca leaga cu mare usurinta prietenii. Desi doreste foarte mult sa isi intalneasca parintii si fratii, acestia nu au vizitat-o niciodata.

Sustine-o pe Anca

Florin are 20 de ani și locuiește în  una dintre casele de tip familial ale Fundației Motivation România, alături de alți tineri de vârste apropiate. Diagnosticat cu retard mintal sever și note de autism, el este integrat într-un program de recuperare personalizat, realizat de specialiștii Fundației Motivation. Particularitățile diagnosticului său îl fac pe Florin să fie mai retras, speriat de tot ce este nou, de locuri aglomerate și de întuneric. El nu iși poate concentra atenția pentru perioade lungi de timp și își coordonează cu dificultate mișcările. La Motivation, încercăm să adaptăm toate activitățile în care îl implicăm, astfel încât Florin să se simtă cât mai în largul său. Florin participă alături de ceilalți tineri la activitățile desfășurate în seră și în atelierul de terapie ocupațională cu sprijinul permanent al adulților din jurul său. Îi plac foarte mult plimbările în aer liber, în spatii deschise, în locuri liniștite, ferite de aglomerație și zgomot.

Sustine-l pe Florin

Laurențiu are 14 ani și se află în plasament la Fundația Motivation România din anul 2003. Diagnosticat cu retard mintal ușor, el a putut fi integrat încă de la început într-o școală de masă, alături de alți copii din comunitate. Implicat într-un program de recuperare și însoțit în permanență de un profesor de sprijin, Laurențiu a reușit să facă față cerințelor școlare.Timp de un an, Laurențiu a fost integrat în familia unui asistent maternal profesionist din comunitate. Reîntoarcerea în casa de tip familial a generat trairi afective puternice. Lipsa suportului din partea specialiștilor Motivation ar fi putut determina degradarea stării lui fizice și psihologice. Pentru soluționarea problemelor sale emoționale, specialiștii Centrului de zi au elaborat un program adaptat de recuperare: ședințe de consiliere psihologică, stimulare cognitivă și antrenamente sportive.El este un copil sociabil, dornic să își facă prieteni. Prefera compania adulților, cărora le solicită întreaga atenție. Îi place să se simtă ocrotit și în siguranță.

Sustine-l pe Laurențiu

Georgiana, o fetiţă de zece ani, locuieşte din anul 2005 într-una din casele de tip familial ale Fundaţiei Motivation România. Ea a fost abandonată de familia naturală la vârsta de 3 ani, când în urma unui accident a rămas imobilizată la pat. A petrecut doi ani în Centrul de Plasament Tâncăbeşti fără a beneficia de un program de recuperare sau de echipamente medicale adecvate. Imediat după ce a părăsit instituţia Georgiana a fost integrată într-un program special de recuperare, stabilit în urma evaluărilor realizate de specialiştii Centrului de Zi al Fundaţiei Motivation.În scurt timp ea a primit un fotoliu rulant adaptat nevoilor sale, care o ajută să se deplaseze în incinta casei şi în exterior. Georgiana frecventează Centrul de zi, unde participă la activităţi de recuperare kinetoterapeutică, de stimulare senzorială şi cognitivă. Georgiana participă săptămânal şi la activităţi de socializare: plimbări în parc, la Grădina Botanică, jocuri distractive alături de alţi copii şi tineri cu nevoi speciale. Deşi este dependentă de ajutorul permanent al unui adult, starea Georgianei s-a îmbunătăţit, realizând progrese evidente: se observă o îmbunătăţire a comunicării nonverbale, prezenţa unor trăiri emoţionale pozitive, îmbunătăţirea stării de sănătate. Georgianei îi plac plimbările, se simte bine în compania muzicii şi înconjurată de copii, la Centrul de zi sau în noul ei cămin.

Sustine-o pe Georgiana

Mădălina este o tânără de 19 ani aflată în plasament la Fundația Motivation din anul 2004. Ea locuiește alături de alți copii în casa de tip familial a organizației noastre din Comuna Cornetu. Mădălina nu pastrează legătura cu familia sa și nu a fost vizitată niciodată de un membru al acesteia. Diagnosticată cu retard mental mediu, Mădălina este integrată într-o școală specială din București. În timpul liber participa la activități în atelierul de terapie ocupațională. Prefera să picteze obiectele din ipsos, dar are în permanență nevoie de suportul adultului. Mădălina se implică în activitățile gospodărești din casa în care trăiește, este dornică să ajute persoanele care au grijă de ceilalți copii și este deosebit de afectuoasă cu ceilalți copii aflați în scaun rulant care locuiesc împreună cu ea.

Sustine-o pe Mădălina

Marian este un tânăr de 17 ani dezinstituționalizat de Motivation în anul 2003. Situația materială precară a familiei și lipsa interesului acesteia față de copil au determinat plasarea lui de către autorități într-un centru de plasament. Fiind of fire deosebit de sensibilă și introvertită, experiențele vieții de la o vârstă fragedă într-o instituție mare l-au marcat în mod evident. Programul de recuperare inițiat de Motivation imediat după transferul în programul rezidențial l-a ajutat pe Marian să depășească problemele emoționale apărute, putând fi astfel integrat în familia unui asistent maternal profesionist din comunitate. Totuși, în vara anului 2009 Marian s-a intors într-una dintre casele de tip familial ale organizației noastre.

Sustine-l pe Marian

Ionuț este un copil de 16 ani, deosebit de vesel și energic. Aflat în plasament la Motivation din anul 2003, el a beneficiat de un program de recuperare pentru corectarea tulburărilor de limbaj și eliminarea comportamentelor dificile. Fiind diagnosticat cu retard mintal ușor, Ionuț a fost integrat în școala publică din comunitate, pe care o frecventează și în prezent, însoțit de un profesor de sprijin. Timp de patru ani, până în iunie 2009, Ionuț a trăit în familia unui asistent maternal profesionist. Reîntors în casa de tip familial a organizației noastre, Ionuț a beneficiat de un program de consiliere pentru a fi sprijinit în procesul de tranziție. El este implicat în toate activitățile desfășurate de tinerii din casa de tip familial: un program adaptat de recuperare la Centrul de zi, terapie ocupațională, activități în sera din curtea casei, tabere de vară la tabăra Motivation de la Văratec etc. Deosebit de energic, Ionuț preferă activitățile în aer liber, jocurile de mișcare, antrenamentele sportive.

Sustine-l pe Ionuț

Cristian are acum 12 ani și este unul dintre copiii dezinstițutionalizați de Fundația Motivation România la frageda vârstă de 4 ani. Transferat la Motivation în mai 2005, Cristian a fost integrat într-un program de recuperare adaptat în urma unei evaluări amănunțite realizată de specialiștii Centrului de zi Motivation. Cu ajutorul acestui program, echipa Centrului de zi și-a propus să îl ajute pe Cristian să depășească tarele emoționale și amintirile vieții în instituție, să își dezvolte limbajul și să facă progrese în ceea ce privește dezvoltarea fizică. Progresele au fost evidente în scurt timp, iar integrarea lui Cristian în familia unui asistent maternal profesionist a contribuit și ea la aceste progrese. Cristian s-a intors într-una din casele de tip familial ale organizației noastre.

Sustine-l pe Cristian

Alexandru este un băiat în vârstă de 15 ani. Aflat în plasament la Motivation din anul 2005, a fost pentru scurt timp integrat în familia unui asistent maternal din comunitate. În casa de tip familial a organizației, Alex locuiește alături de alți copii cu diagnostice asemănătoare. El frecventează zilnic cursurile unei școli speciale din București și are un program de recuperare și sport în cadrul Centrului de zi Motivation (logopedie, consiliere psihologică, activități de psihopedagogie specială). Alexandru preferă activitățile în aer liber, jocurile de mișcare în compania celorlați copii. El se implică cu mare entuziasm în serbările și petrecerile  organizate cu diferite prilejuri: sărbătorile de iarnă, zilele de naștere ale celorlalți copii și tineri etc. dar ajută și la activitățile zilnice din casa în care locuiește. Îi place să cânte, să deseneze și să asculte muzică.

Sustine-l pe Alexandru

George este un tânăr în vârstă de 23 de ani care locuiește în una din casele Fundației Motivation din Comuna Clinceni. Din cauza diagnosticului său, George nu a putut fi integrat într-o școală de masă. Totuși, din anul 2004, el frecventează Centrul de zi al organizației noastre, unde beneficiază de un program intensiv de recuperare adaptat nevoilor sale. Deși a făcut progrese din punct de vedere al dezvoltării cognitive și a dezvoltat noi abilități de autonomie personală, George are nevoie permanentă de ajutorul unui adult. Fire deosebit de jovială și prietenoasă, George caută compania celorlalți tineri. Îi place să cânte și să asculte muzică. Participă cu mare plăcere la activitățile de socializare, la plimbările și ieșirile în aer liber, alături de personalul de îngrijire directă sau din Centrul de zi.

Sustine-l pe George

Marius este un tânăr în vârstă de 23 de ani. El locuiește la Motivation din anul 2004, alături de alți tineri cu dizabilități asemănătoare. Fiind diagnosticat ca având o dizabilitate intelectuală profundă, specialiștii Centrului de zi Motivation au încercat să conceapă un program special de recuperare pentru el, iar progresele nu s-au lăsat așteptate. Dacă la momentul dezinstituționalizării Marius nu mergea și nu stabilea niciun fel de contact cu ceilalți, acum el se deplasează singur în casă, pe distanțe scurte, solicitând sprijinul adulților în spații deschise. Este încântat atunci când este în centrul atenției, preferând compania persoanelor adulte. Deși nu vorbește, Marius deține elemente ale comunicării nonverbale ce pot fi descifrate de personalul de îngrijire directă și de specialiștii Centrului de zi. Marius participă cu entuziasm la activitățile de socializare. Îi place foarte mult să asculte muzică și să se plimbe în aer liber. Din păcate, el nu păstrează legătura cu familia naturală, însă încercăm să îi oferim la Motivation o familie apropiată, chiar daca mult mai extinsă.

Sustine-l pe Marius

Ciprian este un tânăr în vârstă de 23 de ani, diagnosticat la naștere cu dizabilitate intelectuală severă și surdocecitate. În ciuda diagnosticului său, Ciprian a dezvoltat abilitati care ii permit sa se deplaseze singur in casa si in spatiul centrului de zi, si sa manance fara ajutor.La Centrul de zi Motivation, Ciprian participă la activitățile de psihopedagogie specială, de socializare și de kinetoterapie. El realizează cu conștiinciozitate exercițiile propuse de kinetoterapeut pentru îmbunătățirea mersului, a posturii și a condiției fizice. El dorește ca adulții din jurul său să îi dedice cât mai multă atenție. Îi place foarte mult să se plimbe în aer liber în zilele călduroase și să fie inclus în activitățile de grup împreună cu ceilalți copii și tineri.

Sustine-l pe Ciprian

Costel are 23 de ani și locuiește la Motivation din septembrie 2003. Din cauza dizabilității sale severe, el nu este înscris la școală, dar participă la activitățile de recuperare organizate în cadrul centrului de zi Motivation.  După o perioadă de evaluare, specialiștii centrului au elaborat un program individualizat de intervenție pentru Costel – activități de psihopedagogie, logopedie, kinetoterapie și de socializare. Deși vocabularul său activ este limitat, Costel își poate exprima dorințele astfel încât să fie înțeles de ceilalți. În timp, el a invățat să folosească elemente de limbaj mimico-gestual. Costel este foarte conștiincios. La centrul de zi, el urmează îndeaproape activitățile în care îl implică specialiștii centrului. Fire deosebit de prietenoasă și sociabilă, se implică cu mare entuziasm în activitățile gospodărești, oferind sprijin  personalului de îngrijire directă. Îi plac jocurile în aer liber, plimbările și activitățile distractive împreună cu ceilalți copii.

Sustine-l pe Costel

Gabi are 11 ani. Gabriel este unul dintre copiii dezinstituționalizați de Fundația Motivation România la frageda vârstă de 4 ani. Diagnosticat cu hidrocefalie, hemiparează spastică și întârziere psihică severă, copilul a făcut mari progrese în urma terapiei de recuperare realizată în cadrul centrului de zi. Ședințele susținute de kinetoterapie au determinat îmbunătățirea mersului și a condiției fizice generale. Deși se deplasează doar cu susținere, Gabriel se străduiește să facă mai mult. Fire deosebit de sociabilă și prietenoasă, Gabriel este indrăgit de ceilalți copii și de personal. Deși nu vorbește, el reușește să le transmită celor din jur care sunt dorințele sale. Îi place foarte mult să participe la activitățile de socializare, să fie plimbat și să relaționeze cu  ceilalți.

Sustine-l pe Gabriel

Florin este un tânăr în vârstă de 17 ani, diagnosticat cu tulburare de spectru autist și întârziere psihică severă. Aflat în plasament la Motivation din anul 2004, Florin locuiește în una din casele de tip familial ale organizației, alături de alți tineri cu dizabilități asemănătoare. El frecventează zilnic cursurile unei școli speciale din București și merge și la Centrul de zi Motivation, unde participă la ședinte de logopedie, kinetoterapie, psihopedagogie specială, stimulare cognitivă, consiliere psihologică și activități de socializare. Deși are abilități care-i oferă un anumit grad de autonomie personală (mănâncă și se îmbracă singur), Florin are nevoie în permanență de suportul unui adult. Vocabularul său activ are un număr restrâns de cuvinte. Cu toate acestea, el reușește, cu ajutorul limbajului mimico-gestual, să se înțeleagă cu ceilalți. Florin participă cu mare drag la activitățile de socializare desfășurate în aer liber, la jocurile ale căror reguli încearcă de fiecare dată să le respecte.

Sustine-l pe Florin

Narghita este o tânăra în vârstă de 16 ani, diagnosticată cu tulburare de spectru autist și întârziere severă în dezvoltarea psihică. Provenind dintr-o sarcina de tripleți, Narghita a fost abandonată la naștere, alături de Kassandra, sora sa, într-un centru de plasament. Ambele au fost dezinstituționalizate de Motivation în anul 2003 și plasate în casa de tip familial a organizației. Kassandra, datorită faptului că nu prezenta un grad crescut de dizabilitate, a putut fi reintegrată în familia naturală. Deși familia sa locuiește în Comuna Cornetu, foarte aproape de casa de tip familial unde locuiește Narghita, membrii acesteia nu o vizitează pe tânără niciodată. Narghita nu vorbește și manifestă tulburările specifice copiilor cu acest diagnostic: comportament autoagresiv, tendință de izolare, teamă de nou și spații aglomerate. La Centrul de zi luăm în considerare aceste dificultăți în realizarea unui program de recuperare adaptat. Narghita are nevoie permanentă de sprijinul adulților. Nu-i plac schimbările în programul zilnic și nici persoanele noi. Are activități pe care le desfășoară cu mare plăcere în mod repetitiv: jocul cu mingea, cu bile de diferite mărimi și culori etc.

Sustine-o pe Narghita

Bety este o tânără de 19 ani, aflată în plasament la Motivation din anul 2004. Diagnosticată cu autism infantil și întârziere psihică severă, ea locuiește în una dintre casele de tip familial ale organizației noastre. Din cauza dizabilității sale, nu poate fi înscrisă la școala specială. Bety beneficiază de un program individualizat de intervenție planificat de specialiștii Centrului de zi. În urma activităților de kinetoterapie, Bety a făcut progrese evidente, deplasându-se  pe distanțe scurte cu cadrul. În restul timpului folosește fotoliul rulant, având nevoie în permanență de suportul adultului. Bety este implicată în permanență în activități diverse: jocuri, plimbări în aer liber, activități de relaxare, menite să amelioreze tulburările de comportament periodice. Ea preferă compania adulților pe care îi cunoaște și devine foarte agitată în spațiile aglomerate, în locurile noi.

Sustine-o pe Beatrice

Aurel este un tânăr în vârstă de 24 de ani care locuiește într-una dintre casele de tip familial ale Fundației Motivation. Din cauza diagnosticului său (tetrapareză spastică, retard mental sever cu tulburări de comportament) nu a putut fi integrat în școală. Aurel utilizeaza un fotoliu rulant special adaptat nevoilor sale. Din anul 2004, el frecventează Centrul de zi al organizației noastre, unde beneficiază de un program intensiv de recuperare: activități de psihopedagogie specială, stimulare cognitivă și kinetoterapie. Aurel are nevoie permanentă de ajutorul adultului. Cu toate acestea participă cu mare plăcere la activitățile de socializare, la plimbările și ieșirile în aer liber, alături de personalul de îngrijire directă sau de personalul Centrului de zi.

Sustine-l pe Aurel

Ștefan este un băiat în vârstă de 12 ani, diagnosticat cu tetrapareză spastică cu deficit motor și întârziere psihică severă, microcranie, microcefalie și dismorfie cranio-cerebrală. Starea sănătății lui este foarte precară. Are nevoie în permanență de sprijinul adulților și al asistentului medical. Periodic apar complicații, ca urmare a diagnosticelor asociate. Pentru soluționarea problemelor sale au existat perioade foarte lungi de spitalizare în care a avut nevoie de însoțitor permanent. Ștefan nu poate mânca hrană solidă. Mănâncă cu mare dificultate, doar sub atenta supraveghere a personalului de îngrijire directă. Atunci când starea sănătății îi permite și vremea este prielnică, Ștefan participă alături de ceilalți copii la activități de recuperare organizate în cadrul Centrului de zi, având nevoie în special de un program susținut de kinetoterapie. El reacționează pozitiv atunci când adulții îi acordă atenție. Zâmbește când își aude numele, îi place să fie mângâiat și răsfățat.

Sustine-l pe Ștefan

Cătălin este un tânăr de 16 ani aflat în plasament la Motivation din anul 2005, într-una din casele de tip familial ale organizației. El este integrat în programul centrului de zi, unde participă la activități de logopedie, psihopedagogie specială, kinetoterapie și de socializare.Deși nu vorbește, Cătălin își exprimă intențiile și dorințele cu ajutorul limbajului nonverbal, reușind să se facă înțeles de către ceilalți tineri și de către adulți. Uneori, el manifestă tulburări comportamentale specifice persoanelor cu autism, însă îi place să se implice alături de ceilalți copii și tineri în jocuri de mișcare, activități gospodărești și de socializare. Cătălin nu pastrează nici o legatură cu familia sa naturală.

Sustine-l pe Cătălin

Leonard este un tânăr în vârstă de 18 de ani, diagnosticat cu autism. Din cauza particularităților sale, Leonard nu este înscris la școală, beneficiind doar de activitățile de recuperare organizate în cadrul centrului de zi. După o perioadă de evaluare, specialiștii centrului au elaborat un program individualizat de intervenție planificând activități de psihopedagogie, kinetoterapie și de socializare. Leonard nu verbalizează și manifestă toate tulburările specifice autismului: tendința de retragere în lumea interioară, teama de nou, manifestări comportamentale distructive, instabilitate motorie. Tânărul are nevoie de suport permanent din partea personalului de îngrijire directă și nu manifestă interes față de activitățile organizate în grup. El răspunde la un numar limitat de acțiuni și întâmpină mari dificultăți în rezolvarea unor situații simple, preferând activitățile repetitive, scurte. Leonard nu dorește compania celorlati tineri și preferă plimbările în aer liber în zone liniștite.

Sustine-l pe Leonard