Proiectul IMPACT Romania, initiat in 2002 de Fundatia Motivation, si-a propus sa transfere 22 copii cu dizabilitati severe dintr-o institutie din jud. Ilfov in trei case de tip familial si sa le ofere servicii de sprijin pentru a imbunatati calitatea vietilor lor. Cu ajutorul Aliantei IMPACT, a doua granturi USAID-World Learning in 2002 – 2005 si al fondurilor altor donatori internationali (inclusiv Comisia Europeana, Fundatia Timken, Fundatiile de Cooperare Olandeze pentru Europa Centrala si de Est, Fundatia Vodafone, United Way Romania, si altii) proiectul a dus la:
Transferul a 37 de copii cu dizabilitati severe din Centrul de Plasament Tancabesti in 3 case de tip familial (25 de copii), 9 familii de plasament maternal, 2 familii naturale si 1 spital de psihiatrie;
Crearea unui atelier vocational si ocupational care ofera oportunitati de invatare si munca tinerilor cu dizabilitati in domeniile gradinaritului, olaritului, obiectelor decorative si picturii;
Includerea copiilor cu dizabilitati dezinstitutionalizati in scoli de masa si scoli speciale;
Includerea copiilor intr-un program personalizat de kinetoterapie, servicii medicale si echipamente de mobilitate, in functie de nevoi;
Participare la competitii Special Olympics, activitati de socializare si tabere de vara la tabara Motivation din Varatec, jud. Neamt;
Programe de formare pentru specialisti in ingrijirea copilului din centre de plasament, departamente de protectia copilului si organizatii neguvernamentale.
Transferand copiii din Centrul de Plasament, ne-am luat angajamentul de a le oferi familia şi căminul de care nu au avut parte înainte, precum şi îngrijirea şi serviciile de trai semi-independent sau asistat de care are nevoie. Incercam astfel sa le oferim celor 37 de copii si tineri cu dizabilitati o viata cat mai apropiata de cea din familia pe care nu au avut-o inainte de a veni la noi. Aceasta inseamna ca serviciile noastre nu se opresc atunci cand copiii ajung la o anumita varsta, ci trebuie sa continue pentru intreaga lor viata. Cu ajutorul donatorilor şi finanţatorilor nostri, am reuşit să ne respectăm promisiunea timp de cinci ani. Fii alaturi de noi şi ajuta-ne sa facem acest lucru şi în anii care urmează!
Citeste povestea fiecarui copil, alege-l pe cel pe care vrei sa il sustii si trimite-ne lunar donatia ta.Noi iti vom trimite periodic stiri despre progresele realizate de acesta si despre noile programe prin care Motivation le face viata mai frumoasa.Vorbeste-le prietenilor tai despre copiii nostri si invita-i sa ti se alature.Fiecare mana de ajutor conteaza!
Datele de care ai nevoie pentru a ne trimite lunar donatia ta sunt:
Fundatia Motivation Romania - Programul „Fii Alaturi de Mine!” Cont Lei: RO 98 RNCB 0071 0114 2739 0030 deschis la Banca Comerciala Romana, Sucursala Plevnei. Trimite-ne numele copilului pe care alegi sa il sustii impreuna cu datele tale de contact lafiialaturidemine@motivation.ropentru a primi informatii despre modul in care donatia ta ii este de ajutor.
Nicoleta
Nicoleta este o tanara de 21 de ani, care traieste la Motivation din Septembrie 2004. Desi a fost plasata intr-un centru de plasament de la o varsta foarte frageda, Nicoleta pastreaza legatura cu mama si surorile ei. Totusi, din cauza conditiilor materiale precare si a lipsei unei locuinte Nicoleta nu poate fi reintegrata in familie.
Nicoleta face parte din echipa Motivation de sportivi Special Olympics, alaturi de care se antreneaza constant si participa la numeroase competitii in tara si strainatate, in special la atletism si schi. In 2010 Nicoleta va absolvi o scoala speciala de arte si meserii. Deosebit de talentata, ea lucreaza zilnic in atelierul de terapie ocupationala al organizatiei noastre unde realizeaza produse din ipsos, lut si lumanari din ceara. Ii place foarte mult sa picteze si combina culorile in mod armonios.
Nicoletei ii place sa danseze si a participat la cursuri de dans pentru dezvoltarea acestor aptitudini. Ea petrece mult timp alaturi de ceilalti tineri din casa de tip familial, ii place sa mearga la cumparaturi si sa viziteze orasul. Fire deosebit de sociabila, Nicoleta isi face foarte usor prieteni cu care pastreaza apoi legatura.
Nicoleta a castigat numeroase medalii la competitii sportive internationale Special Olympics, intre care :
Locul 2 la competitia de bocce, Jocurile Nationale Special Olympics Romania, Iunie 2009
Locul 1 la competitia de schi alpin, Tabara de schi Special Olympics Romania, Parang 2009
Locul 2 la competitia de schi alpin, Tabara de schi Special Olympics Romania, Parang 2008
Locul 1 (medalie de aur) si Locul 2 (medalie de argint) la competitia de schi alpin organizata in cadrul Editiei premergatoare a Jocurilor Mondiale de Iarna Special Olympics, Idaho (SUA), Februarie 2008
Locul 1 (medalie de aur) si Locul 3 (medalie de bronz) la competitia de bocce, Jocurile Europene de Tineret Special Olympics, Roma (Italia), Octombrie 2006
In Februarie 2005 Nicoleta a participat alaturi de alti tineri cu dizabilitati intelectuale la Youth Summit, Jocurile Mondiale de Iarna Special Olympics, Nagano (Japonia).

citeşte mai mult
ascunde
Mihaela
Mihaela are 20 de ani si locuieste la Motivation din anul 2004. Parasita la nastere de mama sa, Mihaela a trait experienta vietii in diferite centre de plasament. Isi doreste enorm sa isi cunoasca familia naturala, dar din pacate aceasta nu a putut fi identificata.
In curand Mihaela va absolvi cursurile unei scoli speciale de arte si meserii din capitala. Ea lucreaza zilnic in atelierul de terapie ocupationala al organizatiei noastre, unde realizeaza produse din ipsos, lut si lumanari din ceara alaturi de ceilalti tineri. Pasiunea ei ramane crosetatul si puzzle-urile tematice.
Mihaela participa si ea la antrenamente si competitii de atletism, bocce si schi Special Olympics. Ca membra a echipei de sportivi Special Olympics de la Motivation, Mihaela a participa la Jocurile Nationale SO incepand din 2004. Ii place foarte mult sa calatoreasca, este foarte receptiva la evenimentele sociale dezbatute in presa si la televizor si urmareste constant stirile de actualitate.
Mihaela a participat si ea la competitii sportive internationale Special Olympics ca :
Tabara de schi Special Olympics, Parang 2010, locul 1 la proba de schi alpin
Tabara de schi Special Olympics, Parang 2009, locul 2 la proba de schi alpin
Tabara deschi Special Olympics, Parang 2008, locul 2 la proba de schi alpin
Jocurile Nationale Special Olympics Romania, Iunie 2009, locul 2 la bocce
Tabara europeana de schi alpin, Murau (Austria) 2008, locul 1
Tabara europeana de schi alpin Special Olympics, Murau (Austria), Decembrie 2008, locul 1 (medalie de aur)
Jocurile Mondiale de Iarna Special Olympics, Idaho (SUA), Februarie 2009, locul 2 (medalie de argint), locul 5 si locul 6 la probe de schi.

Eduard
Eduard are 18 ani. I se spune Edi si locuieste la Motivation din anul 2004. Parintii lui il viziteaza periodic. Cu toate acestea, din cauza situatiei materiale dificile, Edi nu poate locui cu acestia.
Edi frecventeaza cursurile unei scoli de arte si meserii din capitala. Totodata, el vine la atelierul de terapie ocupationala al Fundatiei Motivation. Aici isi ajuta colegii turnand in forme ipsosul si apoi slefuind dupa contur obiectele realizate. Edi este foarte abil in manuirea rotii olarului, realizand vase din lut de forme si marimi diferite. Pe timpul verii si toamna el lucreaza in sera din spatele casei in care locuieste alaturi de ceilalti tineri. In fiecare an se mandreste cu recolta realizata. Edi este foarte pasionat de mecanica si doreste sa lucreze intr-o spalatorie auto.
Edi participa la antrenamente si competitii Special Olympics la bocce, atletism si schi.
Ca membru al echipei de sportivi Special Olympics a Fundatiei Motivation, alaturi de Mihaela, Nicoleta si Florin. El a participat la numeroase competitii sportive printre care:
Tabara de schi Special Olympics Romania, Parang 2010, unde a luat locul 1 la proba de schi alpin
Tabara de schi Special Olympics Romania, Parang 2009, locul 1 la proba de schi alpin
Jocurile Mondiale de Iarna Special Olympics, Idaho (SUA), Februarie 2009, 2 medalii de bronz si un loc 4 la probele de schi
Tabara Europeana de schi alpin Special Olympics, Murau (Austria), Decembrie 2008, locul 2 (medalie de argint)
.

Florin
Florin este un tanar de 18 ani deosebit de energic si sociabil. Viata intr-un centru de plasament si-a pus amprenta asupra dezvoltarii sale. Diagnosticat cu retard mintal mediu, Florin vorbeste cu dificultate si prezinta un deficit de atentie evident. Din aceasta cauza el beneficiaza de un program de recuperare la centrul de zi al Fundatiei Motivation. Florin frecventeaza zilnic cursurile unei scoli speciale din Bucuresti. In timpul liber lucreaza in sera din spatele casei unde locuieste, sub indrumarea personalului de ingrijire directa. Foarte saritor si voluntar doreste in permanenta sa vina in sprijinul adultilor si al celorlati tineri.
Sportiv in echipa de atletism si schi Special Olympics a Fundatiei Motivation, Florin a participat la numeroase competitii in tara si in strainatate alaturi de alti copii si tineri cu nevoi speciale. Sportiv in echipa de atletism si schi Special Olympics a Fundatiei Motivation, Florin a participat la numeroase competitii in tara si in strainatate alaturi de alti copii si tineri cu nevoi speciale. Florin a castigat numeroase premii, intre care:
Locul 3 la proba de schi alpin, Tabara de schi Special Olympics Romania, Parang 2009
1 medalie de bronz si 2 locuri 4 la probleme de schi, Jocurile Mondiale de Iarna Special Olympics, Idaho (SUA), Februarie 2009
Locul 3 la proba de schi alpin, Tabara de schi Special Olympics Romania, Parang 2008
Locul 2 (medalie de argint) la Tabara Europeana de schi alpin Special Olympics, Murau (Austria), 2008
2 medalii de bronz la probele de bocce in cadrul Jocurilor Europene de Tineret Special Olympics, Roma (Italia), Octombrie 2006.

Anca
Anca este o tanara in varsta de 19 ani, dezinstitutionalizata dintr-un centru de plasament in anul 2003. Avand parapareza spastica, Anca nu poate merge decat utilizand ca sprijin un cadru special conceput pentru nevoile ei.
La Centrul de zi Motivation Anca are un program structurat de kinetoterapie, logopedie, psihopedagie speciala si consiliere psihologica. Anca frecventeaza zilnic cursurile unei scoli speciale din Bucuresti. Ii place sa invete lucruri noi si este deosebit de receptiva la cerintele profesorilor. In casa de tip familial in care locuieste, participa la activitatile gospodaresti cotidiene fiind foarte ordonata si meticuloasa.
Desi intampina dificultati in realizarea miscarilor fine si in pastrarea echilibrului, Anca se ambitioneaza sa participe la toate activitatile desfasurate de tinerii cu care locuieste. Participa alaturi de acestia la programul atelierului de terapie ocupationala unde primeste sarcini adaptate, pe care sa le poata realiza. Confectioneaza cu mare drag mici obiecte din margele, pe care le daruieste apoi prietenilor. Fire deosebit de sensibila si emotiva, Anca leaga cu mare usurinta prietenii. Desi doreste foarte mult sa isi intalneasca parintii si fratii, acestia nu au vizitat-o niciodata.

Florin locuieste in Casa de tip familial a Fundatiei Motivation Romania alaturi de alti 7 tineri de varste apropiate. Diagnosticat cu retard mintal sever si note de autism, el este integrat intr-un program de recuperare personalizat realizat de specialistii Fundatiei Motivation. Particularitatile diagnosticului sau il fac pe Florin sa fie mai retras, speriat de tot ce este nou, de locuri aglomerate si de intuneric. El nu isi poate concentra atentia pentru perioade lungi de timp si isi coordoneaza cu dificultate miscarile.
La Motivation, incercam sa adaptam toate activitatile in care il implicam astfel incat Florin sa se simta cat mai in largul sau. Florin participa alaturi de ceilalti tineri la activitatile desfasurate in sera si in atelierul de terapie ocupationala cu sprijinul permanent al adultilor din jurul sau. Ii plac foarte mult plimbarile in aer liber in spatii deschise, in locuri linistite ferite de aglomeratie si zgomot.

Laurentiu
Laurentiu se afla in plasament la Fundatia Motivation Romania din anul 2003. Diagnosticat cu retard mintal usor, el a putut fi integrat inca de la inceput intr-o scoala de masa alaturi de alti copii din comunitate. Implicat intr-un program de recuperare si insotit in permanenta de un profesor de sprijin, Laurentiu a reusit sa faca fata cerintelor scolare ajungand acum in clasa a V-a.
Timp de un an, Laurentiu a fost integrat in familia unui asistent maternal profesionist din comunitate. Reintoarcerea in casa de tip familial a generat trairi afective puternice. Lipsa suportului din partea specialistilor Motivation ar fi putut determina degradarea starii lui fizice si psihologice. Pentru solutionarea problemelor sale emotionale, specialistii Centrului de zi au elaborat un program adaptat de recuperare: sedinte de consiliere psihologica, stimulare cognitiva si antrenamente sportive.
Dupa finalizarea orelor de curs Laurentiu lucreaza in atelierul de terapie ocupationala alaturi de alti copii si tineri cu nevoi speciale. El este un copil sociabil, dornic sa isi faca prieteni. Prefera compania adultilor, carora le solicita intreaga atentie. Ii place sa se simta ocrotit si in siguranta.

Georgiana
Georgiana, o fetiţă ce va împlini în curând zece ani, locuieşte din anul 2005 într-una din casele de tip familial ale Fundaţiei Motivation România. Ea a fost abandonată de familia naturală la vârsta de 3 ani, când în urma unui accident a rămas imobilizată la pat. A petrecut doi ani în Centrul de Plasament Tâncăbeşti fără a beneficia de un program de recuperare sau de echipamente medicale adecvate. Imediat după ce a părăsit instituţia Georgiana a fost integrată într-un program special de recuperare, stabilit în urma evaluărilor realizate de specialiştii Centrului de Zi al Fundaţiei Motivation.
În scurt timp ea a primit un fotoliu rulant adaptat nevoilor sale, care o ajută să se deplaseze în incinta casei şi în exterior. Georgiana frecventează Centrul de zi, unde participă la activităţi de recuperare kinetoterapeutică, de stimulare senzorială şi cognitivă. Georgiana participă săptămânal şi la activităţi de socializare: plimbări în parc, la Grădina Botanică, jocuri distractive alături de alţi copii şi tineri cu nevoi speciale. Deşi este dependentă de ajutorul permanent al unui adult, starea Georgianei s-a îmbunătăţit, realizând progrese evidente: se observă o îmbunătăţire a comunicării nonverbale, prezenţa unor trăiri emoţionale pozitive, îmbunătăţirea stării de sănătate. Georgianei îi plac plimbările, se simte bine în compania muzicii şi înconjurată de copii, la centrul de zi sau în noul ei cămin.

Madalina
Madalina este o tanara de 17 ani aflata in plasament la Fundatia Motivation din anul 2004. Ea locuieste alaturi de alti 8 copii in casa de tip familial a organizatiei noastre din Comuna Cornetu. Madalina nu pastreaza legatura cu familia sa si nu a fost vizitata niciodata de un membru al acesteia.
Diagnosticata cu retard mental mediu, Madalina este integrata intr-o scoala speciala din Bucuresti. In timpul liber participa la activitati in atelierul de terapie ocupationala. Prefera sa picteze obiectele din ipsos, dare are permanenta nevoie de suportul adultului. Madalina se implica in activitatile gospodaresti din casa in care traieste, este dornica sa ajute persoanele care au grija de ceilalti copii si este deosebit de afectuoasa cu ceilalti copii aflati in scaun rulant care locuiesc impreuna cu ea.

Marian
Marian este un tanar de 15 ani dezinstitutionalizat de Motivation in anul 2003. Situatia materiala precara a familiei si lipsa interesului acesteia fata de copil, au determinat plasarea lui de catre autoritati intr-un centru de plasament. Fiind of fire deosebit de sensibila si introvertita, experientele vietii de la o varsta frageda intr-o institutie mare l-ai marcat in mod evident.
Programul de recuperare initiat de Motivation imediat dupa transferul in programul rezidential l-a ajutat pe Marian sa depaseasca problemele emotionale aparute, putand fi astfel integrat in familia unui asistent maternal profesionist din comunitate. Totusi, in vara anului 2009 Marian s-a intors in casa de tip familial a organizatiei noastre.
Marian frecventeaza cursurile unei scoli publice de masa, fiind insotit de un profesor de sprijin. Acesta il ajuta zilnic la efectuarea temelor si ii ofera suport in procesul de adaptare scolara. La centrul de zi, Marian prefera activitatile artistice: ii place sa picteze, sa asculte muzica. Participa cu mare drag la activitatile atelierului de terapie ocupationala, precum si la cele de socializare. Ii place sa fie inconjurat de tineri de aceiasi varsta si raspunde cu promptitudine solicitarilor adultilor.
De curand a fost cautat de mama sa naturala, care si-a manifestat intentia de a-l vizita periodic. Totusi, lipsa unei locuinte stabile nu fac posibila reintoarcerea lui in familia naturala.

Ionut
Ionut este un copil de 13 ani deosebit de vesel si energic. Aflat in plasament la Motivation din anul 2003, el a beneficiat de un program de recuperare pentru corectarea tulburarilor de limbaj si eliminarea comportamentelor dificile. Fiind diagnosticat cu retard mintal usor, Ionut a fost integrat in scoala publica din comunitate, pe care o frecventeaza si in prezent insotit de un profesor de sprijin.
Timp de patru ani, pana in iunie 2009 Ionut a trait in familia unui asistent maternal profesionist. Reintors in casa de tip familial a organizatiei noastre, Ionut a beneficiat de un program de consiliere pentru a fi sprijinit in procesul de tranzitie. El este implicat in toate activitatile desfasurate de tinerii din casa de tip familial: un program adaptate de recuperare la Centrul de Zi, terapie ocupationala, activitati in sera din curtea casei, tabere de vara la tabara Motivation de la Varatec, etc. Deosebit de energic, Ionut prefera activitatile in aer liber, jocurile de miscare, antrenamentele sportive.

Cristian
Cristian este unul dintre copiii dezinstitutionalizati de Fundatia Motivation Romania la frageda varsta de 4 ani. Transferat la Motivation in Mai 2005, Cristian a fost integrat intr-un program de recuperare adaptat in urma unei evaluari amanuntite realizata de specialistii Centrului de zi Motivation. Cu ajutorul acestui program, echipa Centrului de zi si-a propus sa il ajute pe Cristian sa depaseasca tarele emotionale si amintirile vietii in institutie, sa isi dezvolte limbajul si sa faca progrese in ceea ce priveste dezvoltarea fizica. Progresele au fost evidente in scurt timp, iar integrarea lui Cristian in familia unui asistent maternal profesionist a contribuit si ea la aceste progrese. Recent, Cristian s-a intors intr-una din casele de tip familial ale organizatiei noastre.
Cristian a fost incris la o scoala speciala din Bucuresti, ale carei cursuri le frecventeaza si in prezent. Dupa scoala, Cristian vine la Centrul de zi Motivation isi la atelierul de terapie ocupationala. Datorita jovialitatii sale este acceptat cu dragoste de copiii si tinerii beneficiari ai programelor noastre. Sora lui Cristian, Cristina, a fost si ea transferata la Motivation si traieste de 6 ani in plasament maternal impreuna cu familia Martei, o fosta angajata a Fundatiei Motivation.

Alexandru
Alexandru este un baiat in varsta de 13 ani. Aflat in plasament la Motivation din anul 2005, a fost pentru scurt timp integrat in familia unui asistent maternal din comunitate.
In casa de tip familial a organizatiei, Alex locuieste alaturi de alti 7 copii cu diagnostice asemanatoare. El frecventeaza zilnic cursurile unei scoli speciale din Bucuresti si are un program de recuperare si sport in cadrul Centrului de zi Motivation (logopedie, consiliere psihologica, activitati de psihopedagogie speciala).
Alexandru prefera activitatile in aer liber, jocurile de miscare in compania celorlati copii. El se implica cu mare entuziasm in serbarile si petrecerile organizate cu diferite prilejuri: sarbatorile de iarna, zilele de nastere ale celorlalti copii si tineri, etc dar ajuta si la activitatile zilnice din casa in care locuieste. Ii place sa cante, sa deseneze si sa asculte muzica.

George
George este un tanar in varsta de 21 de ani care locuieste in una din casele Fundatiei Motivation din Comuna Clinceni. Din cauza diagnosticului sau, George nu a putut fi integrat intr-o scoala de masa. Totusi, din anul 2004 el frecventeaza centrul de zi al organizatiei noastre, unde beneficiaza de un program intensiv de recuperare adaptat nevoilor sale.
Desi a facut progrese din punct de vedere al dezvoltarii cognitive, si a dezvoltat noi abilitati de autonomie personala, George are nevoie permanenta de ajutorul unui adult.
Fire deosebit de joviala si prietenoasa, George cauta compania celorlati tineri. Ii place sa cante si sa asculte muzica. Participa cu mare placere la activitatile de socializare, la plimbarile si iesirile in aer liber alaturi de personalul de ingrijire directa sau din Centrul de zi.

Marius
Marius este un tanar in varsta de 20 de ani. El locuieste la Motivation din anul 2004, alaturi de alti 7 tineri cu dizabilitati asemanatoare. Fiind diagnosticat ca avand o dizabilitate intelectuala profunda, specialistii Centrului de Zi Motivation au incercat sa conceapa un program special de recuperare pentru el iar progresele nu s-au lasat asteptate. Daca la momentul dezinstitutionalizarii Marius nu mergea si nu stabilea niciun fel de contact cu ceilalti, acum el se deplaseaza singur in casa pe distante scurte, solicitand sprijinul adultilor in spatii deschise.
Este incantat atunci cand este in centrul atentiei, preferand compania persoanelor adulte. Desi nu si-a insusit limbajul verbal Marius detine elemente ale comunicarii nonverbale ce pot fi descifrate de personalul de ingrijire directa si de specialistii centrului de zi. Marius participa cu entuziasm la activitatile de socializare. Ii place foarte mult sa asculte muzica si sa se plimbe in aer liber. Din pacate, el nu pastreaza legatura cu familia naturala, insa incercam sa ii oferim la Motivation o familie apropiata, chiar daca mult mai extinsa.

Ciprian
Ciprian este un tanar in varsta de 21 de ani diagnosticat la nastere cu dizabilitate intelectuala severa si surdocecitate. In ciuda diagnosticului sau, Ciprian a dezvoltat abilitati care ii permit sa se deplaseze singur in casa si in spatiul centrului de zi, si sa manance fara ajutor.
La Centrul de zi Motivation, Ciprian participa la activitatile de psihopedagogie speciala, de socializare si de kinetoterapie. El realizeaza cu constiinciozitate exercitiile propuse de kinetoterapeut pentru imbunatatirea mersului, a posturii si a conditiei fizice. El doreste ca adultii din jurul sau sa ii dedice cat mai multa atentie. Ii place foarte mult sa se plimbe in aer liber in zilele calduroase si sa fie inclus in activitatile de grup impreuna cu ceilalti copii si tineri.

Costel
Costel are 21 de ani si locuieste la Motivation din Septembrie 2003. Din cauza dizabilitatii sale severe, el nu este inscris la scoala, dar participa la activitatile de recuperare organizate in cadrul centrului de zi Motivation. Dupa o perioada de evaluare specialistii centrului au elaborat un program individualizat de interventie pentru Costel - activitati de psihopedagogie, logopedie, kinetoterapie si de socializare.
Desi vocabularul sau activ este limitat, Costel isi poate exprima dorintele astfel incat sa fie inteles de ceilalti. In timp, el a invata sa foloseasca elemente de limbaj mimico-gestual.
Costel este foarte constiincios. La centrul de zi, el urmeaza indeaproape activitatile in care il implica specialistii centrului. Fire deosebit de prietenoasa si sociabila, se implica cu mare entuziasm in activitatile gospodaresti, oferind sprijin personalului de ingrijire directa. Ii plac jocurile in aer liber, plimbarile si activitatile distractive impreuna cu ceilalti copii.

Gabi
Gabi are 9 ani. Gabriel este unul dintre copiii dezinstitutionalizati de Fundatia Motivation Romania la frageda varsta de 4 ani. Diagnosticat cu hidrocefalie, hemipareaza spastica si intarziere psihica severa, copilul a facut mari progrese in urma terapiei de recuperare realizata in cadrul centrului de zi.
Sedintele sustinute de kinetoterapie au determinat imbunatatirea mersului si a conditiei fizice generale. Desi se deplaseaza doar cu sustinere, Gabriel se straduieste sa faca mai mult.
Din pacate evolutia hidrocefaliei a necesitat o noua operatie. Complicatiile interventiei si timpul necesar recuperarii au facut ca Gabriel sa petreaca mai mult timp in fotoliul rulant. In prezent starea sa este stabila si a reinceput programul de recuperare.
Fire deosebit de sociabila si prietenoasa Gabriel este indragit de ceilalti copii si de personal. Desi nu vorbeste, el reuseste sa transmita celor din jur care sunt dorintele sale. Ii place foarte mult sa participle la activitatile de socializare, sa fie plimbat si sa relationeze cu ceilalti.

Florin este un tanar in varsta de 14 ani diagnosticat cu tulburare de spectru autist si intarziere psihica severa. Aflat in plasament la Motivation din anul 2004, Florin locuieste in una din cele 3 case de tip familial ale organizatiei, alaturi de alti 7 tineri cu dizabilitati asemanatoare.
El frecventeaza zilnic cursurile unei scoli speciale din Bucuresti si merge si la Centrul de zi Motivation, unde participa la sedinte de logopedie, kinetoterapie, psihopedagogie speciala, stimulare cognitiva, consiliere psihologica si activitati de socializare.
Desi are abilitati care-i ofera un anumit grad de autonomie personala (mananca si se imbraca singur) Florin are nevoie in permanenta de suportul unui adult. Vocabularul sau activ are un numar restrans de cuvinte. Cu toate acestea el reuseste cu ajutorul limbajului mimico-gestual sa se inteleaga cu ceilalti. Florin participa cu mare drag la activitatile de socializare desfasurate in aer liber, la jocurile ale caror reguli incearca de fiecare data sa le respecte.

Narghita
Narghita este o tanara in varsta de 14 ani, diagnosticata cu tulburare de spectru autist si intarziere severa in dezvoltarea psihica. Provenind dintr-o sarcina de tripleti, Narghita a fost abandonata la nastere, alaturi de Kassandra, sora sa, intr-un centru de plasament. Ambele au fost dezinstitutionalizate de Motivation in anul 2003 si plasate in casa de tip familial a organizatiei. Kassandra datorita faptului ca nu prezenta un grad crescut de dizabilitate a putut fi reintegrata in familia naturala.
Desi familia sa locuieste in Comuna Cornetu, foarte aproape de casa de tip familial unde locuieste Narghita, familia nu o viziteaza pe aceasta niciodata.
Narghita nu vorbeste si manifesta tulburarile specifice copiilor cu acest diagnostic: comportament autoagresiv, tendinta de izolare, teama de nou si spatii aglomerate. La Centrul de zi luam in considerare aceste dificultati in realizarea unui program de recuperare adaptat. Narghita are nevoie permanenta de sprijinul adultilor. Nu-i plac schimbarile in programul zilnic si nici persoanele noi. Are activitati pe care le desfasoara cu mare placere in mod repetitiv: jocul cu mingea, cu bile de diferite marimi si culori etc.

Bety
Bety este o tanara de 17 ani aflata in plasament la Motivation din anul 2004. Diagnosticata cu autism infantil si intarziere psihica severa ea locuieste in casa de tip familial a organizatiei noastre.
Din cauza dizabilitatii sale, nu poate fi inscrisa la scoala speciala. Bety beneficiaza de un program individualizat de interventie planificat de specialistii Centrului de zi. In urma activitatilor de kinetoterapie, Bety a facut progrese evidente, deplasandu-se pe distante scurte cu cadrul. In restul timpului foloseste fotoliul rulant, avand nevoie in permanenta de suportul adultului.
Bety este implicata in permanenta in activitati diverse: jocuri, plimbari in aer liber, activitati de relaxare, menite sa amelioreze tulburarile de comportament periodice. Ea prefera compania adultilor pe care ii cunoaste si devine foarte agitata in spatiile aglomerate, in locurile noi.

Aurel
Aurel este un tanar in varsta de 21 de ani care locuieste in casa de tip familial a Fundatiei Motivation. Din cauza diagnosticului sau (tetrapareza spastica, retard mental sever cu tulburari de comportament) nu a putut fi integrat in scoala. Aurel utilizeaza un fotoliu rulant special adaptat nevoilor sale.
Din anul 2004 frecventeaza centrul de zi al organizatiei noastre, unde beneficiaza de un program intensiv de recuperare: activitati de psihopedagogie speciala, stimulare cognitiva si kinetoterapie.
Aurel are nevoie permanenta de ajutorul adultului. Cu toate acestea participa cu mare placere la activitatile de socializare, la plimbarile si iesirile in aer liber alaturi de personalul de ingrijire directa sau de personalul Centrului de zi.

Stefan
Stefan este un baiat in varsta de 10 ani diagnosticat cu tetrapareza spastica cu deficit motor si intarziere psihica severa, microcranie, microcefalie si dismorfie cranio- cerebrala.
Starea sanatatii lui este foarte precara. Are nevoie in permanenta de suportul adultilor si a asistentului medical. Periodic apar complicatii ca urmare a diagnosticelor asociate. Pentru solutionarea problemelor sale au existat perioade foarte lungi de spitalizare in care a avut nevoie de insotitor permanent. Stefan nu poate manca hrana solida. Mananca cu mare dificultate doar sub atenta supraveghere a personalului de ingrijire directa.
Atunci cand starea sanatatii ii permite si vremea este prielnica Stefan participa alaturi de ceilalti copii la activitati de recuperare organizate in cadrul Centrului de zi, avand nevoie in special de un program sustinut de kinetoterapie.
El reactioneaza pozitiv atunci cand adultii ii acorda atentie. Zambeste cand isi aude numele, ii place sa fie mangaiat si rasfatat.

Catalin
Catalin este un tanar de 14 ani aflat in plasament la Motivation din anul 2005, intr-una din casele de tip familial ale organizatiei. El este integrat in programul centrului de zi, unde participa la activitati de logopedie, psihopedagogie speciala, kinetoterapie si de socializare.
Desi nu vorbeste, Catalin isi exprima intentiile si dorintele cu ajutorul limbajului nonverbal, reusind sa se faca inteles de catre ceilalti tineri si de catre adulti. Uneori el manifesta tulburari comportamentale specifice persoanelor cu autism, insa ii place sa se implice alaturi de ceilalti copii si tineri in jocuri de miscare, activitati gospodaresti si de socializare. Catalin nu pastreaza nici o legatura cu familia sa naturala.

Leonard
Leonard este un tanar in varsta de 15 de ani diagnosticat cu autism.
Din cauza particularitatilor sale, Leonard nu este inscris la scoala, beneficiand doar de activitatile de recuperare organizate in cadrul centrului de zi.
Dupa o perioada de evaluare specialistii centrului au elaborat un program individualizat de interventie planificand activitati de psihopedagogie, kinetoterapie si de socializare.
Leonard nu verbalizeaza si manifesta toate tulburarile specifice autismului: tendinta de retragere in lumea interioara, teama de nou, manifestari comportamentale distructive, instabilitate motorie.
Tanarul are nevoie de suport permanent din partea personalului de ingrijire directa si nu manifesta interes fata de activitatile organizate in grup.
El raspunde la un numar limitat de actiuni si intampina mari dificultati in rezolvarea unor situatii simple, preferand activitatile repetitive, scurte.
Leonard nu doreste compania celorlati tineri si prefera plimbarile in aer liber in zone linistite.