mariusMarius locuiește în mediul rural, într-un sat din județul Dolj. Echipa noastră l-a întâlnit pentru prima dată în aprilie 2015. Atunci, colegii noștri i-au oferit un scaun rulant și training, pentru ca Marius să poată să se miște în voie. Din păcate, în scurt timp, scaunul rulant s-a stricat, din cauza denivelărilor și gropilor peste care trebuie să treacă zilnic pentru a putea ieși din casă, pentru a se plimba, pentru a ajunge la rudele sale sau la prieteni, în vizită. De aceea, echipa noastră i-a oferit un nou scaun rulant, sub formă de donație, pentru a înlocui echipamentul stricat, în februarie 2016. La scurt timp după aceea, Marius a participat la o tabără sportivă organizată de Fundația Motivation România. Acest lucru i-a dat mai multă încredere în forțele proprii și l-a ajutat să fie mai independent.

Marius are 20 de ani și, la fel ca el, mulți tineri și adulți cu dizabilități locomotori au acces limitat la scaune rulante, prescrise și adaptate conform nevoilor lor.

De aceea, Fundatia Motivation Romania a creat un fond destinat sprijinirii acestora. Bani colectati in acest fond sunt folositi fie pentru a acoperi diferenta dintre suma pe care o deconteaza Casa de Asigurari de Sanatate (CAS) si costul real al unui scaun rulant, fie a acoperi in totalitate costurile unui scaun rulant pentru cei care nu se incadreaza in conditiile stabilite de CAS pentru a obtine un scaun: nu au trecut cinci ani de la achizitionarea ultimului scaun rulant prin CAS (cum este cazul copiilor care sunt in perioada de crestere si au nevoie sa schimbe scaunul in acest interval de 5 ani).

Puteti ajuta persoane cu dizabilitati sa primeasca un scaun rulat potrivit nevoilor lor contribuind la Fondul Scaunelor Rulante prin PayPal direct pe site sau in contul de mai jos.

Susţineţi Fondul Scaunelor Rulante
Cont lei: RO 98 RNCB 0071 0114 2739 0030
Cont euro: RO 13 RNCB 0071 0114 2739 0008
Banca Comercială Română, Sucursala Plevnei

Nu uitati sa mentionati „Pentru Fondul Scaunelor Rulante” pe buletinul bancar.

Pentru a primi si alte informatii privind donatia voastra, scrieti-ne la info@motivation.ro