Fundaţia Motivation a fost înfiinţată în anul 1995 şi luptă pentru integrarea socială, educaţională şi profesională a copiilor şi adulţilor cu dizabilităţi din România. Printre multele proiecte ale Fundaţiei se numără Mobilitate și Viață Independentă pentru tinerii cu dizabilități din România, iar Caravana Mobilităţii și a traiului independent, una dintre activități, se ocupă atât cu donarea de scaune rulante tinerilor cu dizabilităţi din sate izolate, cât şi cu instruirea acestora în a reuşi să ducă o viaţă independentă. Proiectul este finanţat cu sprijinul financiar al Programului RO10 – CORAI, program finanţat de Granturile SEE 2009-2014 şi administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială.
De Elena Văduva şi Alia Zariosu, voluntare DoR – Decât o Revistă
La sfârșitul lui iunie, Caravana Mobilităţii şi-a aşezat corturile albastre şi aparatura în comuna Vişineşti, judeţul Dâmboviţa, pe iarba verde, încă netăiată a unei baze sportive niciodată folosite. Dubiţele albe, inconfundabile, pe care stau expuse poze de la diferite ateliere sau probe sportive, au parcat cu grijă lângă pârâul din spatele bazei, care curgea liniştit şi aproape secat la baza unui deal plin de case. Pe parcursul săptămânii au fost aduşi tineri cu dizabilităţi din sate izolate, cum ar fi Proviţa de Jos sau Malul cu Flori, cărora li s-au oferit noi scaune rulante. Tinerii, care au luat contact pentru prima dată cu programul Caravanei sau care au mai trecut pragul celora de la Fundație, au participat, de asemenea, la cinci ateliere menite să îi motiveze:
…să ceară ajutor
Deşi Erika Garnier, asistent de proiect, nu l-ar numi neapărat un atelier, primul loc în care au ajuns participanţii Caravanei a fost biroul ei plin cu hârtii. Aici se face înregistrarea, iar Erika, o tânără roşcată şi vorbăreaţă, care la 21 de ani s-a trezit fără capacitatea de a-şi mai mişca picioarele, începe să-i cunoască pe participanţi. Erika le explică ce anume au de făcut şi îi priveşte mereu în ochi, sperând să găsească viitori participanţi la taberele de integrare socială organizate de către Fundaţie. Taberele ţin o săptămână şi se desfăşoară la Văratec, în județul Neamț, în șase cabane de lemn construite de Motivation. Aici, noii utilizatori de scaune rulante sunt instruiţi să se descurce singuri, fiind separaţi de membrii familiei, care tind să fie, fără să vrea, hiper-protectivi. După ultimul atelier, Adina, o tânără de 27 de ani, care are picioarele imobilizate, vine la biroul Erikăi şi începe să-i povestească despre tatuajul de sub claviculă şi despre cum transferul de pe scaun pe pat devine din ce în ce mai uşor de făcut. Adina este în scaun rulant de la 11 ani, când muşchii i s-au atrofiat şi nu a mai putut merge. Tânăra suferă de polineuropatie şi a trecut deja printr-o operaţie cu 24 de ani în urmă, care, însă, nu i-a rezolvat problema. Muşchii Adinei nu reuşesc să primească impulsul necesar de la nervi pentru a se mişca, astfel încât aceasta este nevoită să depindă de un scaun rulant.
…să aibă un stil de viață sănătos
În cel de-al doilea atelier participanţii au fost primiți cu un zâmbet prietenos și jucăuș, al Nicoletei, asistentul medical al Fundației Motivation. Atitudinea ei le-a atenuat teama de investigații medicale. L-a ţinut călduros de mână pe Andrei, un băiat de 27 de ani, în cămașă bleu și ochelari de vedere cu rame maro-cireș, însoțit la Caravană de mama lui. Întrebat cât timp petrece în fața televizorului, acesta s-a emoţionat și, după afirmația că și-ar dori mai mulți prieteni, s-a scuzat: „Dacă aș avea activitate, nu aș sta”. După câteva manevre de transfer corecte abia învățate de mama lui, aceasta l-a mutat pe cântarul special, un scaun pe patru roți, negru și greu. În același timp, a spus despre băiatul ei că abia așteaptă orice plecare de acasă și că merg des la biserică. La evaluarea medicală, fiecare persoană a fost cântărită şi, după ce a notat în fişa lor de evaluare medicală, Nicoleta i-a informat dacă greutatea pe care o au este corespunzătoare înălţimii lor. De asemenea, dacă transferul (mutarea din scaunul rulant în pat şi invers) nu este făcut în mod corect de însoţitor, riscă să-şi afecteze starea de sănătate. În acest caz, o bună poziţie a spatelui celui care împinge scaunul rulant şi echilibrarea greutăţii persoanelor cu dizabilităţi sunt necesare.
…să facă mişcare
Al treilea atelier la care au participat a fost cel de kinetoterapie, unde Raluca, o tânără zveltă, cu părul des, prins într-o coadă de cal şi purtând tricoul Motivation, i-a întâmpinat cu aclamaţii pe cei noi şi cu mustrări pe cei vechi. Andrei Boţog îi cunoaşte foarte bine pe cei de la Motivation, cu care este în contact de 5 ani. Joacă baschet în cadrul unei organizaţii partenere din Ploieşti, numită Asociaţia Club Sportiv „Roţile Schimbării”, dar prima dată a bătut mingea portocalie sub îndrumarea trainerilor de la Fundaţie. Este mereu mustrat de către echipă să înceapă să dea jos din greutate, însă el zâmbeşte şi se gândeşte la următoarea întâlnire cu prietenii din sat. Andrei are 19 ani; la 3 ani a ieşit în stradă nesupravegheat şi a fost implicat într-un accident de maşină, care i-a furat pentru totdeauna picioarele. A zâmbit la cicăleala Ralucăi şi şi-a aruncat corpul pe patul de kinetoterapie, după care şi-a aşezat puţin sfios tricoul albastru şi s-a întins pe spate. Raluca s-a apropiat de el şi l-a provocat la câteva abdomene, însă Andrei a gâfâit şi a făcut doar patru.
….să trăiască independent
Urcatul şi coborâtul la rampă sunt, probabil, destul de solicitante, mai ales avându-l pe Costin lângă tine, un trainer specialist aflat, de asemenea, în scaun rulant. Costin i-a demonstrat lui George Ionescu, un tânăr de doar 20 de ani, brunet şi îmbrăcat în pantaloni în carouri, cum urcatul la rampă necesită îndemânare şi concentrare. Tânărul, îmbătat de atenţia care i se acordă, a continuat să facă greşeli şi să piardă controlul în momentul în care cobora. George şi fratele lui geamăn, Cristian, nu au mers niciodată. Născuţi prematur, la 6 luni şi jumătate, fraţii au fost declaraţi complet sănătoşi, iar medicii considerau că este un miracol supravieţuirea lor. Mai târziu, însă, la șase luni, Cristi a făcut o convulsie febrilă şi nu şi-a mai putut ţine gâtul drept. Nu reuşeşte nici acum să se uite în ochii celuia cu care vorbeşte. George, fratele mult mai extravertit, a început să dea semne că s-ar ridica pe propriile picioare abia la un an şi jumătate, însă nu călca cu toată talpa. Mergea pe vârfuri, iar mai târziu, împreună cu fratele lui, au fost diagnosticaţi cu tetrapareză spastică. Florin, tot 20 de ani, aflat în scaun rulant de doar doi ani, a privit atent mişcările lui Costin şi a reuşit, prin perseverenţă, să obţină aclamaţiile celor din jur. Florin este din Malul cu Flori şi a dat luna aceasta examenul de bacalaureat. Acum doi ani s-a urcat într-o salcie. Creanga pe care se căţărase nu l-a mai putut susţine, aşa că Florin a căzut şi a fost diagnosticat cu paraplegie spastică şi a fost forţat să întrerupă un an de școală pentru a merge la recuperare. Este tot timpul cu zâmbetul pe buze şi are emoţii pentru că în curând va da traseul pentru examenul auto.
…să folosească un scaun rulant corespunzător
În a cincea etapă au fost întâmpinați de Eugen, un bărbat brunet cu barbă şi mereu glumeț. După ce participanţii primesc scaune, unele dintre acestea au nevoie de adaptări conform nevoilor persoanelor care le folosesc. Geamănul Cristian, a folosit, până să primească unul nou, un scaun mult prea mare pentru el. Mama sa spunea că nu se putea duce până în grădină cu teama că la întoarcere îl va găsi jos. Acum, cu zâmbetul pe buze, a primit un scaun bun, adaptat nevoilor lui. Eugen i-a făcut cu îndemânare o centură care să îl poată ține fix în scaun și, fără să mai aibă vechea grijă de a cădea, a povestit și a gesticulat în voie. Fratele lui geamăn, George, mai încăpățânat decât Cristi, după sugestia repetată că trebuie neapărat să pună pe noul scaun perna specială de acasă, a cedat printr-un „O pun, dă-o naiba de pernă”.
…să-și cunoască drepturile
Ultimul atelier îi ajută pe beneficiari să știe că pot procura echipamente de mobilitate cu ajutorul decontărilor asigurărilor de sănătate, că au dreptul la educație și, bineînțeles, la un loc de muncă. Prima dorinţă pe care Adina o are este să dea examenul de Bacalaureat. A făcut un liceu cu profil tehnic, in industria de maşini. Acest profil necesită practică, ceea ce din cauza condiţiei impuse de scaunul rulant nu a putut fi posibil. Fără efectuarea practicii, liceenii nu pot intra în examen. Părinţii fraţilor Ionescu au vrut să-şi ducă cei doi copii la şcoală, însă directorul şcolii nu i-a primit, aducând drept argumente faptul că ceilalţi colegi vor râde de ei şi că „nu vrea să facă discriminări”. Cei doi ştiu să citească şi să scrie, însă au învăţat acasă. George instalează Windows-ul, iar Cristi e activ pe Facebook şi face CD-uri cu muzică prietenilor.
***
Proiectul „Mobilitate şi Viaţă Independentă pentru tinerii cu dizabilităţi din România” este implementat de Fundaţia Motivation România şi Fundaţia Special Oympics din România, cu sprijinul financiar al Programului RO10-CORAI, program finanţat de Granturile SEE 2009-2014 şi administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială. Valoarea finanţării este de 1.285.131,60 lei.
Scopul proiectului este să contribuie la incluziunea socială şi economică a tinerilor cu dizabilități locomotorii și intelectuale cu vârste cuprinse între 16 și 29 de ani, prin crearea unui sistem de servicii integrate. Acestea includ evaluarea nevoilor și intervenție personalizată prin instruire pentru viață independentă, activități sportive, informare și consiliere privind accesarea serviciilor dedicate persoanelor cu dizabilități. Proiectul se adresează în special tinerilor din zone rurale, sărace sau izolate, cu acces redus la servicii de sănătate, educaţie și angajare.
Conținutul acestui articol nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a FRDS și a Granturilor SEE 2009-2014. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor.
Pentru informații oficiale despre Granturile SEE accesați www.eeagrants.org sau www.granturi-corai.ro
