Incluziunea socială a copiilor cu dizabilități

Incluziunea socială a copiilor cu dizabilități

Fundația Motivation România și Fundația Special Olympics din România au organizat miercuri, 27 ianuarie 2016, evenimentul Incluziunea Școlară a Copiilor cu Dizabilități, găzduit de Biblioteca Națională a României. Acesta a inclus o masă rotundă pe tema provocărilor actuale și a perspectivelor privind educația incluzivă și a continuat cu un Concurs Școlar de Proiecte ”Participă!”. La  fiecare dintre secțiuni au participat elevi cu și fără dizabilități, cadre didactice, părinți și specialiști din sectorul ONG.

Scopul evenimentului a fost acela de a facilita schimbul de experiențe și idei între participanți și de a prezenta modelele de succes ale elevilor cu dizabilități integrați în învățământul de masă.

Activitatățile s-au desfășurat ca parte a proiectului ACCES la Educație, Servicii și Comunitate pentru copiii și adulții în scaune rulante, finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

La masa rotundă pe tema incluziunii școlare au participat nouă elevi, dintre care șapte utilizatori de scaune rulante și doi elevi cu Sindrom Down, alături de opt specialiști – reprezentanți ai Fundației Principesa Margareta, World Vision, cadre didactice de la Școala Gimnazială Nr. 178, Școala Gimnazială Mircea Sântimbreanu, Școala Gimnazială Nr. 1 ”Sfinții Voievozi” și Liceul Teoretic Marin Preda.

Parcursul de succes al elevilor cu dizabilități prezenți a întărit convingerile privind impactul educației incluzive și, totdată, a atras atenția asupra obstacolelor pe care elevii cu dizabilități sunt nevoiți să le depășească. Cele mai mari piedici identificate au fost gradul scăzut de accesibilitate și atitudinea discriminatorie a reprezentanților comunității.

Andrada B., elevă în clasa a noua la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, este una dintre tinerele ale cărei povești au fost prezentate în cadrul evenimentului. Este diagnosticată cu tetrapareză spastică și utilizează un scaun rulant, dar aceste lucruri nu au împiedicat-o să participe la numeroase concursuri de limbi străine, limba română și matematică. Deși, de multe ori, societatea în care trăim ne limitează accesul la o viață normală, după părerea mea, persoanele cu dizabilități trebuie să arate celorlalți că nu sunt cu nimic mai prejos, ca sunt oameni cu povești frumoase ce au multe de demonstrat, spune Andrada.

După masa rotundă, a avut loc Concursul Participă!, la care au participat 41 de elevi, dintre care patru utilizatori de scaune rulante și 17 cadre didactice, alături de părinți. Au fost prezentate numeroase proiecte ale elevilor, constând în desene, compuneri și colaje. Toate au avut în comun nu doar imaginația bogată a copiilor care le-au realizat, ci și promovarea unei atitudini non-discriminatorii față de persoanele cu dizabilități.

Pentru informații suplimentare ne puteți contacta la adresa de e-mail i.eftimie@motivation.ro/en. Pentru informații oficiale despre granturile SEE 2009-2014 accesațiwww.eeagrants.org sau www.fondong.fdsc.ro.

Fundația Motivation România este o organizație neguvernamentală, nonprofit, creată în 1995 pentru a veni în sprijinul copiilor și adulților cu dizabilități. Programele Fundației Motivation sunt create pentru a crește calitatea vieții beneficiarilor săi și pentru a asigura prezența lor activă în societate cu accent pe integrarea socială, educațională și profesională. Serviciile pe care le oferă acoperă o gama largă de nevoi, de la evaluare și echipament adaptat pentru diferite tipuri de dizabilități motorii, la recuperare medicală și instruire pentru viață independentă alături de un instructor în scaun rulant. Până în prezent, Motivation a redat libertatea de mișcare și speranța într-o viață împlinită pentru mai mult de 11.000 de persoane cu dizabilități din România. Mai multe informații pe www.motivation.ro/en.

Fundaţia Special Olympics din România a fost înfiinţată în noiembrie 2003, ca parte integrantă a mişcării sportive internaţionale Special Olympics. Special Olympics oferă persoanelor cu nevoi speciale şansa de a-şi descoperi şi dezvolta potenţialul şi calităţile sportive prin intermediul programelor de pregătire şi al evenimentelor competitionale. Astfel, sportivii Special Olympics au ocazia de a deveni membri activi ai familiei şi ai comunităţii din care fac parte. Special Olympics constituie o experienţă care insuflă energie, sănătate, încredere în sine şi bucuria de a trăi.

Call Now Button