Skip to content

#SCHIMBĂPOVESTEA!

Constantin și-a dat seama că nu mai simte nimic de la piept în jos, când s-a trezit întins pe pământ. A căzut din nuc. E nevoie doar de un moment să devii o persoană cu dizabilități.

,,Nici acum, nici eu, nici familia încă nu acceptăm situația în totalitate. Sperăm să ne trezim din vis. Dar, asta este, până atunci, mergem înainte, tragem”, spune Constantin. 

În primul an după accident, și-a petrecut cea mai mare partea a timpului în pat. Familia a învățat, odată cu el, cum să depășească fiecare provocare – de la escare, la mobilitate în scaun rulant. A început recuperarea la pat, acasă, dar îi era frică să nu greșească și să își agraveze situația. 

Parcursul lui spre o viață independentă nu s-a încheiat.

Fii alături de Constantin și de alți peste 1.000 de copii, tineri și adulți care își pierd mobilitatea în accidente auto, de înot, prin căderi de la înălţime sau din cauza unor afecţiuni medicale.

Donează ca să ajuți persoanele cu dizabilități să fie din nou cu familiile lor și să se bucure din nou de viață. Îți mulțumim pentru susținere!


 

Donez
*Câmpuri obligatorii

Donaţiile primite prin intermediul siteului motivation.ro se fac în sistem de plată on-line cu cardul, prin intermediul procesatorului de plăţi. Plăţile sunt securizate, conform protocoalelor internaţionale de securitate şi confidenţialitate a datelor. Procesarea datelor de card se face pe o pagină securizată a procesatorului de plăţi. Termenii şi condiţiile utilizării sistemului respectiv de procesare a plăţilor se regăsesc pe respectivul site.

Când o donaţie este făcută pe pagina www.motivation.ro, aceasta generează o tranzacţie pe cardul dumneavoastră care este finală şi nedisputabilă, în afară situaţiei în care este demonstrată folosirea fără acord a unei cărţi de debit sau credit de către o altă persoană decât posesorul de drept. În acest caz, în care a fost folosită fără autorizare cartea dumneavoastră de credit sau debit, ori dacă aceasta a fost furată sau pierdută, trebuie să notificaţi banca dumneavoastră emitentă şi să urmaţi procedura acesteia pentru situația respectivă.

Show Buttons
Hide Buttons
Call Now Button