Unitate Protejată

Home » Unitate Protejată

Unitatea Protejată (UP) Motivation oferă servicii și produse companiilor care trebuie să plătească taxa datorată statului în situația în care nu au angajat suficiente persoane cu dizabilități*.

Echipa UP Motivation, din care fac parte și persoane cu dizabilități, vă poate oferi:

Servicii:

  • Mediere pe piața muncii –recomandarea de persoane cu dizabilități aflate în căutarea unui loc de muncă

De exemplu, în ultimii ani am plasat oameni cu dizabilități pe posturi precum lucrător comercial, ambalator, designer grafică, office assistant, operator Call Center, lucrător la curățenie ș.a. Candidații pe care îi recomandăm vor și pot să muncească și, împreună cu angajatorii, găsim pentru ei locuri de muncă potrivite, unde activitatea lor să nu fie afectată de dizabilitate.

  • Consultanță pe teme de dizabilitate, ocupare, accesibilizarea locurilor de muncă

Avem o experiență importantă în îndrumarea managerilor din companii în ceea ce privește categoriile de persoane cu dizabilități care sunt angajabile, selecția locurilor de muncă potrivite acestora, referirea către medicina muncii, integrarea angajaților cu dizabilități în echipă, pregătirea mentorului, adaptarea rezonabilă a locurilor de muncă ș.a.

  • Training pentru angajați și manageri privind: comunicarea și interacțiunea cu persoanele cu dizabilități, angajarea persoanelor cu dizabilități

Cursurile privind interacțiunea cu persoanele cu dizabilități sunt destinate personalului din companii care interacționează cu clienți sau colegi cu dizabilități. În întâlniri față în față sau online, descriem cum sunt persoanele cu diverse dizabilități și cum comunicăm cu ele cât mai eficient.

Pe de altă parte, managerii sunt familiarizați cu metode de facilitare a recrutării și integrării angajaților cu dizabilități în echipă, din punctul de vedere al comunicării și la nivelul mediului fizic și atitudinal.

Produse:

  • Decorațiuni de Crăciun, mărțișoare, bijuterii, obiecte decorative realizate manual.

Avem o ofertă largă de obiecte decorative din care cei interesați pot alege cadouri și mărțișoare pentru angajați și parteneri, fie ei domni sau doamne. La cerere punem la dispoziție Catalogul actualizat. 

Prin parteneriatul nostru, încurajați o viață activă și incluziunea persoanelor cu dizabilități. În plus, acționați responsabil și asigurați servicii de calitate pentru companie.
Vă invităm să ne contactați pentru o ofertă personalizată..

Persoana de contact: Gabi Mihaela Comănescu

Tel: 0747.280.238

E-mail: g.comanescu@motivation.ro

* Referințe legale din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap:

– Art. 78, al.2: „Autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puţin 50 de angajaţi, au obligaţia de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi.”

– Art. 78, al.3: „Autorităţile şi instituţiile publice, precum şi persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap în condiţiile prevăzute la alin. (2), pot opta pentru una dintre următoarele obligaţii:

a) să plătească, lunar, către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap;

b) să plătească, lunar, către bugetul de stat o sumă reprezentând echivalentul a minimum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap, iar cu suma reprezentând diferenţa până la nivelul sumei prevăzute la lit. a) să achiziţioneze, pe bază de parteneriat, produse şi/sau servicii realizate prin activitatea proprie a persoanelor cu handicap angajate în unităţi protejate autorizate.”

RAPORT DE ACTIVITATE pentru anul 2023

RAPORT DE ACTIVITATE pentru anul 2022

Show Buttons
Hide Buttons
Call Now Button