Vieți schimbate în bine
Programul Fondul Scaunelor Rulante este posibil cu ajutorul partenerilor Motivation: organizații internaționale și locale, companii, donatori individuali, galantomi. Află de aici cum te poți alătura inițiativei, ca să punem în mișcare roțile schimbării, împreună!
Valentin
Valentin are 36 de ani și folosește un scaun rulant din cauza unui accident auto care a avut loc în decembrie 2021. Când l-au cunoscut colegii noștri de la echipa Motivation din Prahova, folosea un scaun rulant foarte greu și prea mare pentru el. În urma evaluării, Valentin a primit un echipament de mobilitate potrivit pentru nevoile sale, care îl ajută să fie mai independent. Are sprijinul fratelui său, iar fiica lui este motivația lui principală de a rămâne o persoană activă. Înainte de accident, se plimbau împreună cu bicicletele în pădurea din apropierea casei. Planurile lui de viitor includ reluarea acestor plimbări și găsirea unui loc de muncă.
Valentin a primit scaunul rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Ionuț
Ionuț are 20 de ani și este din județul Bistrița-Năsăud. Folosește un scaunn rulant din 2019, din cauza unui accident auto. Anul acesta, ne-a vizitat la o tabără și un stagiu de recuperare activă din dorința de a fi cât mai independent. Acum, reușește să manevreze mai ușor scaunul rulant, să își mențină echilibrul și să coboare rampa pe două roți. Aceste manevre îl ajută mai ales în deplasarea pe tren accidentat. Ionuț avea nevoie de un scaun rulant potrivit pentru noile sale abilități. Pentru că este înalt, a probat câteva echipamente până l-am găsit pe cel mai potrivit pentru el – activ și pe măsura lui.
Ionuț a primit scaunul rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Fundației Agape din Suedia, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Iulian
Iulian are 21 de ani și are o leziune medulară din anul 2022, ca urmare a unui accident prin cădere de la înălțime. Nu știa nimic despre importanța unui scaun rulant potrivit, dar era conștient că are nevoie de un echipament de mobilitate. De aceea, este recunoscător că a fost evaluat de echipa Motivation din Prahova și a primit un scaun rulant pe măsura lui, potrivit nevoilor sale. Înainte, nu avea scaun rulant și nicio șansă să învingă izolarea. Cu scaunul rulant primit, poate să iasă din casă, să se bucure de compania familiei și de aer proaspăt. În plus, poate să ajungă la recuperare – unul dintre planurile sale prioritare. Iulian încă învață ce presupune o leziune medulară și cum să prevină complicațiile medicale. Echipa noastră îi e alături ca să îl sprijine să ducă o viață activă.
Iulian a primit scaunul rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Luca-Timotei
Luca-Timotei are 7 ani și este un copil vesel. Părinții lui au aflat despre Motivation când erau la recuperare și au văzut un alt copil folosind un scaun rulant oferit de echipa noastră. Colegii de la echipa Motivation din Cluj au făcut o evaluare și i-au recomandat băiatului un scaun rulant activ, pe măsura lui. Când Luca l-a testat, toți ceilalți copii din curte, frați și veri, erau interesați de echipamentul de mobilitate și curioși să îl încerce. Vizita de instruire s-a lăsat cu rugăminți de la ceilalți copii să primească și ei scaune rulante, chiar dacă nu aveau nevoie, pentru că li se părea distractivă manevrarea unuia. Încă o dovadă că, prin ochii de copil, se vede binele din orice situație.
Luca-Timotei a primit scaunul rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Fundației Agape din Suedia, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Patrick
Patrick are 4 ani și încă de la naștere are mobilitatea afectată. Colegii noștri de la echipa Motivation din Ilfov i-au recomandat și donat un scaun rulant, după ce am aflat de la unul dintre partenerii noștri că are nevoie de unul. Patrick merge la grădiniță și are o surioară în vârstă de 3 ani. Cu scaunul rulant activ, ușor și pe măsura lui, va fi mai ușor să se joace și să participe la activități alături de colegii lui. În plus, va fi mai ușor pentru el și mama lui să ajungă la terapiile care îl ajută să își îmbunătățească starea de sănătate și care includ înot, kinetoterapie, terapie de integrare senzorială, terapie ocupațională și altele.
Patrick a primit scaunul rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Fundației Agape din Suedia, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Matei
Matei are 7 ani. El și mama sa au fugit din calea războiului din Ucraina și, la venirea în România, au fost găzduiți de o instituție de învățământ din Tulcea. Acolo i-au cunoscut colegii noștri de la echipa Motivation din Constanța, care au aflat despre nevoia de scaun rulant a băiatului. Cei doi sperau să se întoarcă acasă cât mai curând, dar, până atunci, Matei avea nevoie de un echipament de mobilitate potrivit. Colegii noștri i-au donat un scaun rulant tip sistem de poziționare, potrivi pentru nevoile sale. Cât au făcut colegii noștri reglajele și au probat scaunul cu el, Matei a zâmbit și a scos numai sunete de încântare, așa că ne-am bucurat să aducem puțină lumină în povestea lui și a mamei sale.
Matei a primit scaunul rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Igor
Igor are 9 ani. El și mama sa au fugit din calea războiului din Ucraina. Pentru că Igor s-a născut cu spina bifida, un diagnostic care îi afectează mobilitatea, avea nevoie de un scaun rulant. Colegii noștri de la echipa Motivation din Sibiu i-au donat unul potrivit pentru nevoile și dimensiunile sale. Pentru Igor e mai ușor să exploreze, să se joace, să ajungă în locurile în care are nevoie.
Întâlnirea cu unul dintre colegii noștri, instructor de viață independentă a fost startul progreselor în manevrarea scaunului rulant: primul prag depășit cu succes. Pe viitor, îl așteptăm pe Igor la tabăra de recuperare activă pentru copii, unde va avea ocazia să cunoscă și alți copii și să învețe mai multe despre un trai independent.
Igor a primit scaunul rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Fundației Agape din Suedia, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Alexandru
Alexandru are 4 ani și locuiește cu familia sa, în Iași. Are paralizie cerebrală și, de aceea, are nevoie de un scaun rulant pentru a se deplasa. Am aflat despre el de la partenerii noștri de la un liceu special pentru copii cu dizabilități, din Iași. Acolo, Alex participă la activități terapeutice, de recuperare și educative, iar personalul se străduia de fiecare dată să improvizeze adaptări care să-l ajute să își mențină echilibrul și să stea corect, adăugând perne de jur împrejur. Cu toate eforturile, nu reușeau să rezolve problema. Și părinții lui Alex întâmpinau dificultăți – de exemplu, foloseau un landou pentru bebeluși ca să le fie mai ușor să îl transporte pe fiul lor. Colegii noștri de la echipa Motivation din Iași au făcut o evaluare și au donat un scaun rulant de poziționare, care asigură suport postural și vine în întâmpinarea nevoilor micuțului. Atât părinții, cât și cadrele didactice sunt foarte mulțumiți și spun că totul e mai ușor acum și pentru Alex, și pentru ei, și acasă, și la școală.
Alexandru a primit scaunul rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Iulian
Iulian are 41 de ani și folosește un scaun rulant din anul 2019, ca urmare a unui accident prin cădere de la înălțime. A aflat despre echipa Motivation de pe Internet și ni s-a adresat ca să afle mai multe despre implicațiile leziunilor medulare și cum să le gestioneze. Folosea un scaun rulant împrumutat, pe care urma să îl înapoieze, când i-am oferit un scaun rulant de tip ortopedic. Apoi, pe măsură ce a învățat mai multe despre manevrarea scaunului rulant și a devenit mai activ, a avut nevoie de un scaun rulant de tip activ. Fiind o persoană înaltă, avea nevoie de un scaun rulant pe măsura lui, care să îi ofere sprijin postural. Colegii noștri de la echipa Motivation din Galați au făcut o evaluare și au oferit sub formă de donație un scaun rulant activ, potrivit pentru Iulian. Scaunul rulant îl ajută să fie mai activ și să își urmeze pasiunea legată de prelucrare lemnului, alături de fratele său.
Iulian a primit scaunul rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Fundației Agape din Suedia, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Vasi
Vasi are 12 ani și, în urma unor complicații medicale, are mobilitatea afectată la nivelul picioarelor, al trunchiului și al brațelor. A sosit în țara noastră cu mama sa, din nevoia de a se refugia din calea războiului din Ucraina. Merge la un centru de recuperare din Brașov, ca să nu întrerupă programul obișnuit. Colegii noștri au constatat că scuanul rulant pe care îl folosea nu era potrivit pentru nevoile lui Vasi, așa că au făcut o evaluare și au donat unul potrivit pentru nevoile băiatului. Ne-am propus să ne reîntâlnim cu Vasi și la alte activități, anul acesta, având în vedere că familia va mai rămâne o vreme în țară.
Vasi a primit scaunul rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Fundației Agape din Suedia, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Maria
Maria are 5 ani. Alături de mama și frățiorul ei, s-au refugiat în România, din Ucraina, după ce au fugit din calea războiului. Echipa noastră din Neamț a cunoscut familia, în urma unei solicitări de scaun rulant făcute de gazda lor, pe Facebook. Colegii noștri au făcut o evaluare și au oferit un scaun rulant potrivit sub formă de donație, pentru Maria. În plus, colega noastră a ajutat cu traducerea informațiilor medicale, când fetița s-a îmbolnăvit și a avut nevoie de consultație, și a îndrumat-o pe mama Mariei pentru găsirea unui centru de zi, unde să participe la diferite activități. Maria, mama și fratele ei sunt într-o situație dificilă, dar o gestionează cu succes împreună, uniți, cu ajutorul familiei care îi găzduiește pe cei trei și cu ajutorul celorlalte familii refugiate cu care păstrează legătura. A fost complicat pentru Maria să parcurgă un drum atât de lung fără scaun rulant, să ajungă la medic pentru consultații, dar acum, cu scaunul rulant primit, mama sa o poate scoate mai ușor la plimbare și pot petrece mai mult timp cu celelalte familii refugiate și copiii lor. Ne bucurăm să fim printre norocoșii care i-au smuls un zâmbet Mariei.
Maria a primit scaunul rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Gabriel
Gabriel are 28 de ani și, în cea mai mare parte a timpului, folosește cârje pentru a se deplasa, din cauza diagnosticului de poliomielită. Locuiește în Constanța cu partenera sa de viață și este antrenor de fitness la o sală de sport.
Nu este doar pasionat de sport, ci îl practică la nivel de performanță – este campion național la culturism și fitness și vicecampion mondial. În timpul competițiilor folosește scaunul rulant activ, primit de la echipa Motivation din Constanța. Gabriel este ghidat de disciplină și pasiunea pentru sport și crede că orice barieră poate fi depășită.
Garbiel a primit scaunul rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Fundației Agape din Suedia, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Andrei Vlad
Andrei împlinește 3 ani în luna martie și folosește un scaun rulant din cauza unui diagnostic primit la naștere. Are o surioară de 8 ani și se bucură de toată atenția ei și a părinților lui. Pentru că nu avea un scaun rulant, Andrei avea nevoie de ajutorul părinților ca să se poată implica în orice activitate. Și nu îi plăcea deloc să rămână în urmă când venea vorba de a ține pasul cu alți copii, la joacă. Familia a văzut un alt micuț utilizator de scaun rulant, la un centru de recuperare și asa a intrat în legătură cu echipa Motivation din Cluj, care a donat un scaun rulant activ și ușor pentru Andrei. Cu ajutorul lui, băiatul e mereu în mișcare, se joacă și se bucură că poate să li se alăture prietneilor săi la groapa de nisip și în alte locuri în care își dorește, fără a mai cere de fiecare dată ajutorul părinților.
Andrei a primit scaunul rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Fundației Agape din Suedia, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Ștefan
Ștefan are 11 ani și scaunul rulant primit de la echipa Motivation din Neamț este primul pe care îl folosește. Are o afectarea a mobilității încă de la naștere, dar, până să ia legătura cu echipa noastră, părinții obișnuiau să îl poarte în brațe pe fiul său. Doar că, pe măsură ce el a crescut, lucrurile au devenit mai complicate. În plus, lipsa unui echipament de mobilitate îi limita lui Ștefan accesul la toate celelalte activități. Pentru joacă, teme, mutat dintr-o cameră în alta, transport la școală, pentru orice, avea nevoie de ajutorul părinților. Acum, scaunul rulant ușor și pe măsura, primit sub formă de donație, face ca totul să fie mai simplu pentru Ștefan și familia sa. E mai ușor să meargă la școală, să își facă prieteni și să relaționeze cu cei din jur. Chiar și să își ia culorile care îi plac și să deseneze sau piesele de lego pe care vrea să le folosească într-nu nou proiect creativ.
Ștefan a primit scaunul rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Fundației Agape din Suedia, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Otilia
Otilia are 15 ani și locuiește în județul Galați, alături de părinții săi și sora sa mai mică. Din cauza unui diagnostic primit la naștere, a trecut prin 14 intervenții chirurgicale și are nevoie de un scaun rulant pentru a se deplasa. Pentru că a crescut și vechiul echipament de mobilitate nu i se mai potrivea, colegii noștri de la echipa Motivation din Galați i-au înlocuit recent scaunul rulant Otiliei cu unul potrivit pentru nevoile sale. În această perioadă Otilia este în clasa a șaptea și, în context pandemic, face cursuri online. Școala la care merge este una foarte deschisă, incluzivă și atentă la nevoile ei, așa că Otiliei îi face plăcere să participe la activități alături de cadrele didactice și de colegii ei. Printre pasiunile ei se numără pictura, lectura și editarea de fotografii. Chiar dacă accesibilitatea rămâne o problemă, Otilia se bazează pe mama sa pentru sprijin, de fiecare dată când e nevoie.
Otilia a primit scaunul rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Fundației Agape din Suedia, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Alexandru
Alexandru are 14 ani și locuiește în județul Buzău, alături de părinții săi și sora lui mai mică. Din cauza unui diagnostic primit la naștere, are nevoie de sprijinul familiei sale pentru activitățile zilnice și de un scaun rulant pentru a se deplasa. Când l-au cunoscut colegii noștri de la echipa Motivation din Buzău, nu avea deloc un echipament de mobilitate. Părinții lui îl purtau în brațe, iar pe distanțe lungi călătorea în mașină. Echipa noastră i-a recomandat un scaun rulant potrivit, pe care Alex l-a primit sub formă de donație. Cu ajutorul lui s-a îmbunătățit atât viața băiatului, cât și cea a familiei. Acum, Alex poate să participe la mai multe activități, să petreacă mai mult timp cu sora lui, să iasă mai des din casă. Sora lui care are 5 ani este încântată de prezența scaunului rulant și uneori îl împinge chiar ea pe Alex, în casă. Părinții au început să accesibilizeze locuința, ca să fie mai ușor pentru fiul lor să iasă din casă.
Alex a primit scaunul rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Andrei
Andrei are 15 ani și locuiește, alături de părinții săi și cei trei frați, în județul Maramureș. În primele luni de viață a fost diagnosticat cu tetrapareză spastică, ceea ce îi afectează mobilitatea și coordonarea la nivelul brațelor, al trunchiului, al picioarelor. Din acest motiv, are nevoie de un scaun rulant care să îi asigure sprijinul postural necesar pentru a se deplasa și de sprijinul celor din jur pentru manevrarea acestuia. Pentru că echipamentul de mobilitate pe care-l folosea a rămas mic, colegii noștri de la echipa din Satu Mare i-au donat un scaun rulant pe măsura lui, echipat cu adaptări care să asigure o poziție bună pentru Andrei. E un tânăr vioi, căruia îi place să fie în centrul atenției. Face școala de acasă, e în clasa a opta, iar caunul rulant îl ajută în toate activitățile.
Andrei a primit scaunul rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Sofia-Maria
Sofia are 3 ani și folosește un scaun rulant din cauza unui diagnostic primit în primele zile de viață- amiotrofie spinală. Locuiește în județul Suceava, alături de părinții ei, care îi oferă tot sprijinul. Au aflat despre Motivation de la un centru de recuperare și ne-au cerut ajutorul, pentru ca fetița lor să folosească un scaun rulant potrivit pentru ea. Au încercat să obțină unul prin sistemul de asigurări, dar era foarte mare și imposibil de manevrat de Sofia. Colegii noștri de la echipa din Neamț i-au făcut o evaluare și i-au donat un scaun rulant activ Panthera, în care Sofiei îi e ușor să se miște în voie. Are o fire tare veselă – cântă, dansează, desenează și îi place foarte mult să se joace cu alți copii. Cu noul scaun rulant, îi va fi mai ușor să facă toate aceste lucruri.
Sofia a primit scaunul rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Fundației Agape din Suedia, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Bunica Veta
Bunica Veta are 90 de ani și a început să aibă dificultăți din cauza unei căzături. Durerea și afectările de mobilitate o făceau să petreacă cel mai mult timp în casă, în pat. Nu se putea obișnui cu această situație și cu gândul că va sta departe de curte, de plante, de vecinii ei. Soluția a venit după ce nepoata sa, care știa despre Motivation, ne-a spus despre situația dificilă a bunicii Veta. Colegii de la echipa Motivation din Brașov i-au dat prescris și donat scaun rulant stabil, dar ușor, care o ajută să se deplaseze fără grija durerilor. Are în permanență sprijinul fiicei și, cu ajutorul scaunului rulant, își poate relua programul zilnic, poate povesti cu vecinii și se bucură de aer proaspăt, în curte.
Bunica Veta a primit scaunul rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Fundației Agape din Suedia, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Gheorghe
Gheorghe are 47 de ani și locuiește în județul Prahova. În 2012, a dobândit o leziune medulară, în timp ce lucra la acoperișul unei case. Viața i s-a schimbat total, dar a depășit toate obstacolele, cu sprijinul soției sale. Când l-au vizitat colegii noștri, avea un scaun rulant nepotrivit – era mare și greu de folosit. Echipa Motivation din Prahova i-a prescris un echipament de mobilitate activ, pe care l-a primit sub formă de donație. Acum, este sigur și mai ușor să manevreze scaunul rulant în mod independent. În plus, are o postură corectă și previne astfel alte complicații medicale. Impactul este benefic atât pentru Gheorghe, cât și pentru soția sa. Inclusiv transportul scaunului rulant, atunci când trebuie să se deplaseze pe distanțe mai lungi – la medic sau la cumpărături, a devenit mai ușor.
Gheorghe a primit un scaun rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Dumitru
Dl. Dumitru are nevoie de un scaun rulant din cauza unor complicații medicale ce au apărut în anul 2019. În urma evaluării, după ce abilitățile dumnealui s-au îmbunătățit, colegii noștri din Galați i-au prescris un echipament de mobilitate activ, care să înlocuiască vechiul scaun rulant ortopedic, pe care îi era mai greu să îl manevreze. Scaunul rulant pe care l-a primit este activ și ușor, foarte util pentru deplasare la medic, la cumpărături și alte activități. În plus, e foarte ușor de transportat în mașină, ceea ce e foarte important pentru dl. Dumitru, șoferul unei mașini adaptate, și pentru soția sa, care îi oferă sprijin. Vara aceasta, dl. Dumitru a participat la o Caravană de mobilitate și sănătate în scaun rulant și la o tabără de recuperare activă, unde a învățat și exersat tehnici de manevrare a scaunului rulant, motivat fiind să devină cât mai independent.
Dl. Dumitru a primit scaunul rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Fundației Agape din Suedia, al donatorilor și alergătorilor are au luat startul cu #TeamMotivation la ediția din 2021 a Semimaratonului Galați, eveniment organizat de Fundația Comunitară Galați.
Sara
Sara are 4 ani și are nevoie de un scaun rulant din cauza unei afectări a stării de sănătate, pe care o are din naștere – miotopie congenitală. Din cauza acestui diagnostic, musculatura sa este foarte slăbită, mobilitatea îi este afectată atât la nivelul brațelor, al trunchiului si al picioarelor, și alte funcții sunt afectate. A intrat în legătură cu echipa Motivation din Cluj, după ce au aflat despre noi de la mămica unui alt copil, la un centru de recuperare. Colegii noștri au evaluat-o pe micuța Sara și i-au prescris un scaun rulant ușor de manevrat și care îi asigură o poziție corectă. Poate să dea ea însăși la roți și să se joace cu sora ei mai mare cu 2 ani. În plus, anul viitor are planuri mari – să meargă la grădiniță, iar pentru asta scaunul rulant va fi de mare ajutor. Înainte de a primi echipamentul de mobilitate de la Motivation, micuța folosea un cărucior pentru copii, iar acesta nu îi asigura o poziție corectă și ea risca apariția unor deformări posturale și complicații medicale.
Sara a primit scaunul rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Fundației Agape din Suedia, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Sofia
Sofia va împlini 7 ani în decembrie și e deja cu gândul la școală și la lucrurile pe care le va învăța acolo. Este o fetiță foarte perseverentă și dovedește acest lucru la sesiunile de recuperare, unde lucrează intens. Recent, colegii noștri de la echipa Motivation din Ilfov i-au schimbat scaunul rulant cu unul puțin mai mare, potrivit pentru nevoile ei actuale. Sofia a crescut și avea nevoie de un scaun rulant corespunzător, dar i-a fost foarte greu să renunțe la vechiul echipament de mobilitate, care rămăsese mic. Deja se obișnuise cu manevrarea lui și îl percepea ca fiind o extensie a corpului său, așa că tranziția la un alt scaun rulant presupune un proces de acomodare. Pentru Sofia, noul scaun rulant – activ și ușor, este un partener de încredere pentru deplasările la recuperare, plimbările cu familia și, în curând, mersul la școală și participarea la alte activități alături de colegii ei.
Sofia a primit scaunul rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Fundației Agape din Suedia, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Daniel
Daniel folosește un scaun rulant de mai puțin de 1 an, din octombrie 2020. Are o fiică de 13 ani și este perseverent și motivat să fie cât mai activ. Este foarte prietenos, are un simț al umorului dezvoltat și îi place să aibă prietenii alături. De fel, este ”omul bun la toate” – îndemânatic și pasionat de… bucătăria mediteraneană. Nu doar de gustat, ci și de gătit. Fructele de mare sunt printre preferatele sale. În tabăra de recuperare activă de la Văratec, la care a participat în august, a primit un scaun rulant activ și a învățat cum să-l manevreze ca să fie independent. Printre altele, a exersat menținerea echilibrului pe două roți, o tehnică esențială pentru depășirea obstacolelor, în siguranță. Tot aici a avut parte de experiețe noi cum ar fi practicarea de tir cu arcul în scaun rulant.
Daniel a primit scaunul rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Fundației Agape din Suedia, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Adriana
Adriana folosește un scaun rulant de când avea 27 de ani, din cauza unor complicații medicale. Are parapareză spastică și, de când a cunoscut echipa Motivation din Constanța, prin intermediul unei prietene, viața sa s-a schimbat în bine. Ei i-au oferit îndrumare pentru manevrarea corectă a scaunului rulant și pentru transferul sigur în mașină și pe alte suprafețe. A devenit mai activă și de aceea colegii i-au donat un scaun rulant potrivit, ușor. Motivată de ei, a obținut permisul auto și are și mai multă libertate de mișcare. Chiar dacă lipsa accesibilității reprezintă o problemă pentru ea, nu se lasă descurajată. Are o fire optimistă, veselă și este o persoană detereminată și perseverentă. Familia sa o susține, iar cel mai mult o motivează fiul său, în vârstă de 7 ani. Face toate lucrurile cu gândul la el și cu dorința de a-i oferi o viață frumoasă. Este pasionată de grădinărit și îi plac foarte mult florile.
Adriana a primit scaunul rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Fundației Agape din Suedia, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Alexandra
Maria are 8 ani și încă de la naștere a fost diagnosticată cu parapareză spastică. Părinții săi au susținut-o mereu să facă recuperare, încurajați de faptul că micuța poate merge cu asistență pe distanțe foarte scurte, în casă. Colegii noștri de la echipa din Galați au cunoscut-o pe Maria în 2019, când părinții ne-au contactat pentru obținerea unui triciclu. Echipa noastră i-a sfătuit să accepte utilizarea unui scaun rulant pentru distanțe mai lungi. Scaunul rulant primit de la Motivation este unul ușor și potrivit ca mărime, Maria îl poate manevra singură cu ușurință atunci când mediul este accesibil. În tabăra de recuperare activă de la Văratec și-a îmbunătățit abilitățile de manevrare a scaunului rulant și de viață independentă. Pentru micuță și familia ei este mai ușor acum să meargă la școală și oriunde doresc. Deplasarea pe distanțe mai lungi era mult mai dificilă înainte.
Maria a primit scaunul rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Fundației Agape din Suedia, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Galina și Mihai
Galina și Mihai împlinesc în curând 2 ani. S-au născut în aceeași și zi împărtășesc același diagnostic – amiotrofie spinală. Mai au doi frați gemeni, provin din cvadrupleți. Părinții lor le oferă tot sprijinul, se documentează constant și strâng fonduri pentru tratamentele necesare micuților. Colegii noștri de la echipa Motivation din Ilfov au întâlnit-o pe mama copiilor la un centru de recuperare pentru copii din București, au făcut o evaluare și au donat două scaune rulante pe măsura micuților. Aceste sunt ușor de manevrat și, în joacă, Galina și Mihai, se bucură de mai multă libertate de mișcare. Pentru părinții lor e foarte important că acum cei doi pot să se joace și să participe la mai multe activități alături de frații lor.
Galina și Mihai au primit scaune rulante în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Fundației Agape din Suedia, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Francesca
Francesca are 22 de ani și ambele picioare i-au fost amputate încă de când avea doar 14 ani, ca urmare a unor complicații medicale. Locuiește într-o zonă rurală din județul Dâmbovița și a intrat în legătură cu echipa Motivation în urmă cu câțiva ani, după ce am aflat despre nevoile ei de la asistenții sociali de la primăria locală. În urmă cu câteva luni, am înlocuit scaunul rulant, care se deteriorase, cu unul potrivit pentru nevoile Francescăi. Are un stil de viață activ și un echipament de mobilitate potrivit este esențial pentru ea. Îi place să se plimbe și spune că, datorită scaunului rulant, uită că are picioarele amputate. Tânăra provine dintr-o familie numeroasă – are cinci frați și patru surori, și se bucură când merg împreună în oraș sau în tabere. Îi place să călătorească și să asculte muzică. A terminat liceul și școala postliceală și spune că nu s-a simțit niciodată marginalizată de colegii ei, pe care-i descrie ca fiind minunați.
Francesca a primit un scaun rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Ianis
Ianis are 10 ani, este din Galați și folosește un scaun rulant din 2019, ca urmare a unui accident. Recent, colegii noștri de la echipa din Galați au înlocuit scaunul rulant pe care îl folosea cu unul activ, potrivit pentru abilitățile sale, care s-au îmbunătățit odată cu trecerea timpului și cu informațiile primite. Echipa noastră a făcut și testarea presiunii în poziția așezat și a furnizat o pernă de reducere a presiunii, care să ajute la protejarea pielii și prevenirea escarelor. Pentru Ianis și familia sa, este foarte important să aibă un echipament de mobilitate potrivit. Acesta îi permite acces la diverse locuri, la spațiile de joacă, la educație și la o viață activă.
Ianis și familia lui merg de multe ori la plimbare în Gradina Publică din Galați; este un loc în care ei merg cu drag și Ianis se poate bucura de o binemeritată înghețată. Chiar dacă încă se confruntă cu probleme de accesibilitate, Ianis are sprijinul familiei, al cadrelor didactice, al colegilor și este încrezător și pereseverent, ceea ce îl menține activ.
Ianis a primit scaunul rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Fundației Agape din Suedia, al donatorilor și alergătorilor are au luat startul cu #TeamMotivation la ediția din 2021 a Semimaratonului Galați, eveniment organizat de Fundația Comunitară Galați.
Irinel
Irinel are 40 de ani, locuiește în județul Dâmbovița, este căsătorit și lucrează la un supermarket. Folosește un scaun rulant din 2002, ca urmare a unei complicații medicale. De Motivation a aflat în anul 2017, de la unul dintre voluntarii și participanții la programele Motivation. A participat la activități de sport adaptat și în 2018, motivat să devină și mai independent, a obținut permisul auto. Scaunul rulant pe care îl folosea s-a deteriorat, așa că a apelat la colegii noștri de la echipa Motivation din Prahova, care au făcut o evaluare, i-au prescris și donat un scaun rulant activ și ușor. Irinel este tot timpul în mișcare, este o persoană foarte activă și avea nevoie de un echipament de mobilitate pe măsură. Îi place să își petreacă timpul liber cu soția, să se plimbe și să se bucure de natură. Lipsa de accesibilitate este una dintre problemele cu care se confruntă în fiecare zi, dar, chiar și așa, Irinel rămâne activ, își folosește abilitățile și pune în mișcare roțile schimbării în fiecare zi.
Irinel a a primit un scaun rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Fundației Agape din Suedia, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Miruna
Miruna are 4 ani și locuiește în Galați, alături de părinții săi. Este o fetiță foarte drăguță și delicată și îi place să deseneze. Când avea doar 10 luni, a fost diagnosticată cu amiotrofie spinală musculară (SMA). Vestea a fost șocantă pentru părinții micuței, care erau la primul copil. Cu toate acestea, sunt determinați să o ajute pe Miruna să depășească toate obstacolele și să ducă o viață împlinită. Au apelat la echipa Motivation din Galați din dorința de a identifica echipementele de mobilitate potrivite pentru fiica lor. După o evaluare făcută de colegii noștri, aceștia i-au recomandat și donat Mirunei un scaun rulant ultraușor, pe care ea îl poate manevra singură, și un triciclu potrivit pentru nevoile micuței. Ea este foarte încântată și curioasă să descopere mai multe despre locurile pe care nu reușea să le exploreze înainte. Până să folosească scaunul rulant, Miruna avea acces doar la lucrurile din imediata apropiere, iar pentru restul se baza pe ajutorul mamei ei. Acum are mai multă libertate de mișcare. Folosind echipamentele de mobilitate de la Motivation, forța și gradul de funcționare al Mirunei la nivelul extremității superioare cresc.
Miruna a a primit un scaun rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Fundației Agape din Suedia, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Sebastian
Sebastian are 40 de ani și a fost diagnosticat cu paraplegie când avea vârsta de 13 ani. Nu a înțeles ce s-a întâmplat cu el, pe atunci – pur și simplu nu a putut să se mai ridice în picioare, dintr-o dată. Recent, a intrat în legătură cu echipa Motivation pentru că scaunul rulant pe care îl avea se stricase. Chiar și înainte de asta, echipamentul de mobilitate, împrumutat, nu i se potrivea – era foarte mare. Acest lucru nu afecta doar postura lui Sebastian, ci și accesul în diferite spații – era nevoit adesea să plieze scaunul rulant ca să treacă de o ușă. Soția sa îi oferea ajutor la nevoie. Cu ajutorul scaunului rulant primit de la echipa Motivation din Prahova, poate să se deplaseze în mod independent, poate să intre în magazine sau în alte clădiri accesibile în care are treabă. Este mai activ și mai indepenent. Lui Sebastian îi place să călătorească și să petreacă timp cu familia sa. Cei doi fii pe care îi are îl împlinesc și îl fac fericit.
Sebastian a a primit un scaun rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Erika
Erika are 2 ani și mobilitatea ei este afectată din cauza diagnosticului pus la naștere – amiotrofie spinală. Părinții ei o încurajează să facă mișcare și își doreau un scaun rulant pe care micuța să-l poată manevra. De aceea, au apelat la colegii noștri de la echipa Motivation din Ilfov, care au donat un scaun rulant activ, potrivit pentru dimensiunile și nevoile Erikăi. Nu a trebuit prea multă muncă de lămurire cu Erika – de cum s-a așezat în scanul rulant, l-a și pus în mișcare. A descoperit libertatea de a se deplasa de una singură și asta o entuziasmează. Uneori nu are răbdare nici să-i pună mama coresetul pe care trebuie să-l poarte – vrea mai repede în scaunul rulant, ca să se miște-n voie. Sora și fratele ei o iubesc și se bucură odată cu ea pentru mobilitatea pe care a câștigat-o și pentru că pot să se joace mai mult împreună.
Erika a a primit un scaun rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Fundației Agape din Suedia, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Eufrosina
Doamna Eufrosina are 88 de ani și nevoia de a folosi un scaun rulant a apărut în urmă cu trei ani. Locuiește la casă, așa că printre activitățile sale preferate se numără statul în curte, la aer curat. Pentru că echipamentul de mobilitate pe care-l avea s-a stricat, nu se mai putea deplasa nici în interiorul locuinței, nici afară. Familia a cerut ajutorul colegilor noștri de la echipa Motivation din Prahova, care au făcut o evaluare și au donat un scaun rulant potrivit, care îi asigură doamnei Eufrosina o poziție corectă și în care se simte în siguranță. Pe distanțe scurte îl poate manevra chiar dumneaei cu ușurință. Cu ajutorul lui, se poate bucura de primele zile însorite ale anului, poate să ajungă în curte și să petreacă mai mult timp în natură.
Dna Eufrosina a primit un scaun rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Fundației Agape din Suedia, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Anca
Anca are 30 de ani și a fost diagnosticată cu tetrapareză spastică încă de la naștere. Așa că, mobilitatea, echilibrul și coordonarea îi sunt afectate atât la nivelul picioarelor, cât și la nivelul trunchiului și al brațelor. Locuiește în Cluj Napoca, alături de părinții săi, care-i oferă sprijin necondiționat. Unul dintre lucrurile care-i fac plăcere Ancăi sunt excursiile la munte alături de părinții săi. De cele mai multe ori, aceste activități erau foarte dificile pentru ei, în lipsa unui scaun rulant potrivit. Terenul accidentat în combinație cu afectările medicale ale Ancăi și tendința de a aluneca din scaunul rulant îi descurajau când voiau să plănuiască o nouă aventură. Cu ajutorul colegilor noștri de la echipa Motivation din Cluj, Anca a primit un scaun rulant de tip World Made, stabil și potrivit pentru deplasarea pe teren accidentat. Colegii noștri au echipat scaunul rulant cu o centură de bazin și un ham, ca să prevină alunecarea fetei din scaunul rulant și dezechilibrul generat de spasticitatea crescută. Acum, Anca se poate bucura de iarnă și de peisajele de vis de la munte, în compania părinților săi.
Anca a primit un scaun rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Antonia
Antonia are 6 ani și încă de la naștere are mobilitatea afectată. Colegii noștri de la echipa Motivation din Prahova au constatat că scaunul rulant pe care îl avea nu era potrivit pentru ea – îi rămăsese mic și crea numeroase zone de presiune, ceea ce creștea riscul de apariție a escarelor. Așa că, i-au prescris un echipament de mobilitate potrivit pentru nevoile ei – un scaun rulant activ și ușor. pe care îl poate manevra în mod independent.
Cu ajutorul echipamentului de mobilitate primit, Antonia și-a recâștigat siguranța și libertatea de mișcare. Scaunul rulant îi e partener în toate activitățile de peste zi, când se joacă, când iese la plimbare, când desenează sau se uită la desene animate, la fel și când merge la recuperare.
Antonia a primit un scaun rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Fundației Agape din Suedia, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Florin
Florin are 28 de ani și are nevoie de un scaun rulant pentru a se deplasa, pentru că a fost diagnosticat cu poliomielită la naștere. Îl cunoaștem de când era adolescent și, de-a lungul timpului, a participat la diferite activități organizate de Motivation, de tipul seminarelor și al activităților sportive adaptate. Colegii noștri l-au încurajat să continue studiile și i-au consolidat încrederea în forțele proprii. Îi place să joace baschet adaptat, să deseneze portrete și să petreacă timp alături de logodnica lui. Este foarte energic și rapid și are nevoie de un scaun rulant care să-i fie partener de nădejde în fiecare zi. Colegii noștri de la echipa Motivation din Prahova i-au donat un echipament de mobilitate potrivit pentru nevoile sale, care îi redă libertatea de mișcare. Scaunul rulant îi oferă o poziție corectă, este rezistent și potrivit pentru ritmul lui Florin.
Florin a primit un scaun rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Narcisa
Pe Narcisa o cunoștem de când avea 5 ani. Are paralizie cerebrală și din acest motiv are nevoie de un scaun rulant pentru a se deplasa. Mama ei îi este mereu aproape și o motivează să fie activă. Împreună au participat de-a lungul timpului la diverse activități Motivation – seminare, tabere, evenimente sportive și înțeleg importanța utilizării unui scaun rulant potrivit. Narcisa a crescut, are deja 16 ani și îi trebuie un echipament de mobilitate ușor, care să o mențină activă și să îi permită să aibă o poziție corectă. Soluția a fost un scaun rulant activ, pe care i l-au oferit colegii de la echipa Motivation din Prahova. Scaunul rulant i se potrivește de minune și este ușor de manevrat. Narcisa este optimistă și veselă; îi place să asculte muzică și să urmărească emisiuni de gătit. Cu un scaun rulant potrivit, are premisele incluziunii și ale unei vieți independente.
Narcisa a primit scaunul rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Fundației Agape din Suedia, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Ionica
Ionica are 9 ani și are nevoie să folosească un scaun rulant din cauza unui diagnostic pe care-l are din naștere. Locuiește alături de părinții ei și cei doi frați în cel mai îndepărtat sat dintr-o comună a județului Vrancea. Am aflat despre fetiță de la asistentul comunitar de la primăria din localitate, care ne-a ajutat să facem și o evaluare de scaun rulant. Ulterior, i-am donat fetiței un echipament de mobilitate potrivit pentru nevoile ei, activ, care o ajută să se deplaseze, să se joace, să-și câștige independența.
Înainte de a primi scaunul rulant de la echipa Motivation din Buzău, Ionica mergea în genunchi prin casă, dar în curte, unde e pietruit, îi era foarte dificil. Acum, pe străzile asfaltate din sat, Ionica se descurcă deja să manevreze scaunul rulant în mod independent și nu îi lasă deloc pe adulți să o ajute – zice că scaunul rulant e mașina ei. 🙂
Ionica a primit scaunul rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Fundației Agape din Suedia, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
David
David are 20 de ani și în 2019 a avut un accident prin electrocutare și cădere de la înălțime. Astfel a dobândit o leziune medulară și a ajuns în situația de a folosi un scaun rulant. Tot timpul a avut sprijinul familiei, care l-a ajutat să depășească complicațiile medicale și momentele dificile. Colegii noștri l-au cunoscut la puțin timp după accident și i-au oferit sprijin – informații care să-l ajute să-și seteze așteptările pentru viitor legate de afectarea mobilității, a echilibrului și sfaturi despre cum să depășească obstacolele pentru a reveni la un stil de viață activ. Pentru că o perioadă nu a avut voie să se ridice din pat, conform recomandărilor medicilor, David devenise nerăbdător. Pentru primele săptămâni în care a început să stea în poziția așezat și să-și reagăsească echilibrul, colegii i-au dat un scaun rualant de tip ortopedic, stabil și care să-i ofere siguranța necesară. Pe măsură ce abilitățile lui s-au îmbunătățit și a devenit mai activ, i-au donat un scaun rulant de tip activ, care îl ajută să se deplaseze ușor, îi oferă încredere, mobilitate și un plus de independență.
David a primit scunele rulante în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Fundației Agape din Suedia, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Emanoil
Emanoil are 45 de ani și locuiește în județul Buzău. Ambele picioare i-au fost amputate ca urmare a unui accident de tren, care a avut loc acum mai bine de 20 de ani. Am aflat de la preotul din sat că nu are un scaun rulant. În ciuda acestui lucru, în timpul vizitei de evaluare, colegii noștri l-au surprins făcând betoane. în curte. Consideră că tot timpul e ceva de muncă atunci când stai la casă și ai grija gospodăriei, a animalelor. Fără un scaun rulant, îi era greu să meargă la cumpărături, să plece în oraș. Prin sat se mai deplasa cu un motocultor pe care-l folosește la muncile câmpului. Scaunul rulant primit de la colegii de la echipa Motivation din Buzău îl ajută să-și facă mai ușor treburile prin curte, pe lângă casă și, în același timp, îi permite să meargă la cumpărături, în oraș, la medic, atunci când are nevoie. Locuința sa nu este complet accesibilă, dar fie singur, fie cu ajutorul fiului, reușește să scoată scaunul rulant din casă, peste pragurile înalte, și să-și facă transferul cu ușurință. Având sprijinul soției și al fiului, Emanoil rămâne o persoană activă și implicată în treburile casei.
Emanoil a primit un scaun rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Fundației Agape din Suedia, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Valerica
Valerica are 39 de ani și de la 14 ani mobilitatea i-a fost afectată de distrofia musculară. Pe măsură ce a trecut timpul, a fost nevoită să folosească un scaun rulant. Echipa Motivation din Galați a intrat în legătură cu ea, la recomandarea soțului său. Colegii noștri au constatat că scaunul rulant pe care-l folosea era prea mare și degradat. Astfel, i-au donat un scaun rulant potrivit pentru nevoile ei, pe care îl poate folosi mai ușor și în siguranță. Valericăi nu-i mai este teamă sau rușine să iasă pe stradă. Soțul ei este o persoană activă, care folosește un scaun rulant de la Motivation și o îndrumă și pe ea să depășească toate obstacolele – borduri, teren denivelat ș.a., care îi ies în cale. Chiar dacă uneori sunt nevoiți să le mai ceară diverse servicii cunoștințelor, pentru Valerica și Giani, totul e mai simplu în doi. Valerica se consideră norocoasă că l-a întâlnit și crede că și dizabilitatea ei a avut un rol în asta. S-au cunoscut pe rețelele de socializare, apoi Giani a fost până în Sălaj să o cunoască. Nu a durat mult până s-au căsătorit și și-au întemeiat o familie în Galați.
Valerica a primit un scaun rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Fundației Agape din Suedia, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Daniel
Daniel are 26 de ani și folosește un scaun rulant din anul 2012, din cauza unei afectări medicale. Locuiește într-o localitate rurală din Timiș, alături de părinții săi, care-i oferă sprijin, mai ales pentru depășirea obstacolelor legate de lipsa accesibilității. Daniel a intrat în legătură cu Motivation în 2013, pe când era la recuperare și avea nevoie de un scaun rulant potrivit pentru el. Cel pe care-l folosea era mare, nu îi asigura o postură corespunzătoare și risca să îi provoace complicații medicale. După ce i-am oferit un scaun rulant, am rămas în legătură și a participat la programe de viață independentă Motivation. Scaunul rulant pe care-l folosea s-a stricat, din cauza utilizării îndelungate și a terenului accidentat, așa că echipa Motivation din Timiș i-a donat recent un echipament potrivit pentru zona în care locuiește și nevoile sale. Acesta îi asigură o pozție corectă și previne apariția escarelor – complicații pe care Daniel a fost nevoit să le gestioneze în trecut, în lipsa informațiilor și a unui echipament potrivit.
Daniel a primit un scaun rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Daria
Daria are 11 ani. Locuiește cu părinții ei într-o zonă rurală din județul Dâmbovița. De la naștere a fost diagnosticată cu tetrapareză spastică, având mobilitatea și coordonarea afectate atât la nivelul picioarelor, cât și la nivelul brațelor. După ani întregi în care a folosit același scaun rulant, pentru Daria a devenit jenant să iasă din casă folosind echipamentul de mobilitate, care devenise prea mic și avea defecțiuni. Familia ei îl acoperea uneori cu pături, ca să fie mai sigur și să ascundă părțile stricate. Adesea, mama ei alegea să o poarte pe Daria în brațe, mai degrabă decât să o știe în scaunul rulant, care nu mai era sigur. Era foarte dificil, atât pentru Daria, cât și pentru familia ei. De aceea, au fost foarte fericiți când Daria a primit un nou scaun rulant, sub formă de donație, de la echipa Motivation din Prahova. Acesta o ajută pe fată să se deplaseze în siguranță.
Daria a primit un scaun rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Ștefan
Ștefan are 33 de ani și folosește un scaun rulant din 2016, în urma unui accident prin cădere de la înălțime. Colegii noștri de la echipa din Neamț au intrat în legătură cu el și, de-a lungul timpului, l-am avut alături de noi la diferite activități precum caravana pentru evaluare sănătății și prevenirea escarelor, din jud. Suceava și tabăra de recuperare activă de la Văratec, jud. Neamț. Luna aceasta, a primit de la noi, sub formă de donație, un scaun rulant Panthera – potrivit pentru abilitățile sale și un stil de viață activ. Ștefan mai primise un scaun rulant de la noi, în 2018, dar odată cu trecerea timpului, nevoile și dimensiunile lui s-au schimbat. Prima experiență fericită spre care l-a purtat scaunul rulant primit este cununia sa, care a avut loc la scurt timp după primire scaunului rulant. Ștefan este pasionat de tatuaje și de mașini, iar interacțiunea cu colegii noștri l-a motivat să aibă o viață activă și să-și urmeze visurile, inclusiv acela de a-și întemeia o familie.
Ștefan a primit un scaun rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Fundației Agape din Suedia, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Ștefan
Ștefan are 12 ani și s-a născut cu tetrapareză spastică. A crescut mult în cei 2 ani de când îl știm, iar scaunul rulant pe care-l folosea i-a rămas mic și s-a deteriorat. Din acest motiv, poziția lui nu mai era una corectă, deplasarea în scaun rulant devenise dificilă, iar spasticitatea (contracțiile musculare involuntare) a crescut și, odată cu ea, și riscul de accidentare. Așa că, echipa Motivation din Prahova a făcut o reevaluare a nevoilor lui Ștefan și colegii i-au donat un scaun rulant potrivit pentru el. Pentru băiat și familia lui, echipamentul de mobilitate primit este de mare ajutor și îi permite nu doar să iasă la plimbare, așa cum îi place, ci și să facă exerciții de recuperare în siguranță- de exemplu, ridicarea la spalier. Ștefan este un tânăr energic, iar scaunul rulant pe care-l are îi permite să se bucure de libertate de mișcare și activități specifice vârstei – se joacă, se plimbă, împărtășește cu prietenii ultimele noutăți aflate din online.
Ștefan a primit un scaun rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Fundației Agape din Suedia, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Calușa
Doamna Calușa are 82 de ani și de trei ani nu a mai ieșit din casă, din cauza problemelor de sănătate care s-au agravat. A facut un atac vascular cerebral, la care se adaugă și alte afectări care îi limitează mobilitatea. Locuiește cu fiica și ginerele său într-o zonă rurală din Tulcea. Fiica sa ne-a contactat pe Facebook și ne-a rugat să o ajutăm cu un scaun rulant. Colegii de la echipa din Constanța au făcut o evaluare la distanță și i-au donat doamnei Calușa un astfel de echipament. După livrare, pe baza fotografiilor, am corectat poziția în scaun rulant a doamnei Calușa, ca să prevenim complicațiile medicale și să ne asigurăm că se simte confortabil.
Cu un scaun rulant potrivit și ajutorul familiei, poate acum sa să iasă din casă, să petreacă timp în natură, la aer, și să se bucure de compania vecinilor, de grădină și de gospodăria în care a muncit înainte de a dobândi problemele de sănătate. Ne-a bucurat mult să o vedem luând masa alături de familie, în scaunul rulant primit, făcându-ne optimist cu mâna, într-un apel video cu familia. Poate părea un lucru mărunt din exterior, dar după 3 ani de stat în pat și luat chiar și masa acolo, pentru doamna Calușa este o schimbare majoră și benefică. Doamna Calușa a primit un scaun rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Fundației Agape din Suedia, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Florin
Florin are 25 de ani și folosește un scaun rulant de anul trecut, când a avut un accident de motocicletă. Pasionat de sport și optimist, Florin s-a mobilizat rapid și lucreză intens ca să fie cât mai activ și independent. În 2019, a primit un scaun rulant de la Motivation și a participat la un program de recuperare activă de două săptămâni, unde a aflat mai multe despre viața cu leziune medulară, cum să gestioneze situația și cum să-și acceseze drepturile. De atunci, Florin a făcut numeroase progrese: și-a adaptat mașina și conduce, a dobândit siguranță în manevrarea scaunului rulant și își propune să reia activitățile sportive. Pentru ca scaunul său rulant să țină pasul cu el, colegii i-au înlocuit vechiul echipament de mobilitate cu un scaun rulant activ, de tip Panthera, pe care-l manevrează cu mai multă ușurință și pe care-l poate urca mai ușor în mașină.
Florin a primit un scaun rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Fundației Agape din Suedia, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Ruben
Mama lui Ruben ne-a scris un mail la final de iunie, inspirată de povestea micuțului Alex. Ne-a spus că fiul său, în vârstă de 2 ani și jumătate, are nevoie de un scaun rulant. L-a descrie pe Ruben său ca fiind ca un copil vioi, activ și cu o voință impresionantă, care le aduce bucurii. Cu toate acestea, pentru părinții lui devenea difcil să îi ofere sprijin, în absența unui scaun rulant potrivit, pentru că micuțul deja nu mai voia sa stea doar în pătuț sau la măsuța lui, ci voia mișcare. În plus, creștea, iar mama sa nu mai putea să-l poarte în brațe, mai ales că urma să aducă un alt copil pe lume, în septembrie. Așa a ajuns echipa noastră din Iași să-l cunoască pe micuț și să-i ofere un scaun rulant activ Panthera Micro, de care se bucură atât Ruben, cât și părinții și surioara sa. Ruben nu mai e supărat că nu reușește să facă lucrurile singur, ci se bucură de fiecare reușită.
Chiar dacă are o vârstă fragedă, se descurcă foarte bine cu manevrarea scaunului rulant. Se deplasează prin casă dintr-o cameră în alta, iese pe stradă, unde e asfaltat și manevrează independent echipamentul, atunci când merge de acasă către bunici, reușind să-i uimească pe cei din jur, care-l privesc admirativ. Pentru Ruben, scaunul rulant a venit la pachet cu libertate și bucurie! Ruben a primit un scaun rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Fundației Agape din Suedia, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Andrei
Andrei are 9 ani și, cu sprijinul colegilor de la echipa Motivation din Galați a primit un scaun rulant, sub formă de donație, care să-l înlocuiască pe cel vechi, care devenise prea mic și nepotrivit pentru nevoile sale. Mama lui Andrei spune că în absența unui scaun rulant potrivit, fiul său nu ar fi putut să meargă la școală, să se bucure de activități de relaxare sau să-și exploreze potențialul. Ea descrie astfel experiența lor: În experiența noastră de viață, scaunul rulant a însemnat și încă înseamnă ceea ce a însemnat în istorie crearea aeronavelor pentru cei care au vrut să zboare, construirea vaselor maritime pentru cei care au vrut să exploreze mări și oceane: această lărgire a sensurilor vieții, atingerea potențialului uman și deschiderea spre necunoscutul promițător al idealurilor noastre.
Andrei a primit un scaun rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Fundației Agape din Suedia, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună. Mai multe despre Andrei.
Antonia
Antonia are mai puțin de 2 ani și este la vârsta la care descoperă lumea. Cu ajutorul scaunului rulant Panthera Micro, primit de la colegii de la echipa Motivation din Ilfov, îi va fi mai ușor să exploreze, să crească frumos și să devină independentă.Pentru ea, acum, scaunul rulant e ca o jucărie nouă de care nu se plictisește, pentru că învață ceva nou în fiecare zi, cu ajutorul lui. Părinții ei o încurajează să facă mișcare și să își descopere abilitățile. Au aflat despre echipa Motivation de la un centru de recuperare și de la alți părinți. Înțelegând importanța unui scaun rulant potrivit pentru dimensiunile și nevoile Antoniei, ne-au contactat. Și pentru ei, un scaun rulant ușor este de ajutor, atunci când trebuie să o ajute pe Antonia să depășească obstacole: să urce și să coboare borduri, rampe abrupte sau trepte.
Antonia a primit un scaun rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Fundației Agape din Suedia, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună.
Darius
Darius are 7 ani și este din Bistrița Năsăud. De curând, a devenit parte din gașca celor care folosesc un scaun rulant în mod independent și se bucură de mai multă libertate de mișcare. Acest lucru a fost posibil odată cu primirea unui scaun rulant Panthera, de tip activ, pe care-l poate propulsa singur, ca să se joace, să se plimbe și să exploreze.
Darius s-a născut cu o malformație la nivelul coloanei vertebrale, care îi afectează mobilitatea. Înainte să intre în legătură cu echipa Motivation din Cluj, nu avea un scaun rulant adaptat dimensiunilor și nevoilor sale, ci folosea un cărucior pentru copii. Mama și sora lui îl ajutau să ajungă în toate locurile, împingeau căruciorul, iar el era dependent de ele pentru fiecare mișcare. Totul s-a schimbat odată cu donația făcută de echipa Motivation, cu sprijinul Fundației Agape din Suedia, al donatorilor individuali și al companiilor care susțin programul Fondul Scaunelor Rulante, ca să #schimbămvieți în bine, împreună!
Alex Nicholas
Alex Nicholas este unul dintre cei mai tineri prieteni Motivation. Are 2 ani și jumatate și din luna martie se bucură de mai multă libertate de mișcare cu ajutorul unui scaun rulant potrivit pentru el. Colegii noștri de la echipa București-Ilfov i-au donat echipamentul după ce au făcut o evaluare prin care au stabilit dimensiunile și nevoile băiatului. Alex s-a arătat încântat de scaunul rulant și ne-a mulțumit printr-un zâmbet larg. Este plin de energie și scaunul rulant pe care-l are îi permite să se joace mai mult, să exploreze și să încerce noi activități. Iese cu mama lui în parc și la joacă, face puzzle-uri, se încumetă să ajute chiar și la curățene, chiar dacă face asta mai mult în joacă. Se bucură de libertatea de mișcare pe care o are și face manevre în scaunul rulant chiar și în timp ce… învață să numere.
Alex a primit un scaun rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Fundației Agape din Suedia, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună. Mai multe despre povestea lui, aici.
Irinuca
Irina avea 1 an și 3 luni, în decembrie 2019, când a primit un scaun rulant Panthera Micro, potrivit pentru ea, de la colegii de la echipa Motivation din Prahova. Parinții ei sunt foarte recunoscători pentru scaunul rulant și pentru libertatea de mișcare pe care i-o oferă fetiței. Acum, Irinuca poate să se deplaseze independent, să se joace și să exploreze. Fratele ei mai mare îi este ghid în această călătorie – el o încurajează și o învață să manevreze scaunul rulant. Așa că, Irinuca abia așteaptă sa se joace în curte și pe stradă, vara viitoare. Pe măsură ce dimensiunile și nevoile Irinucăi se vor schimba, scaunul rulant pe care-l folosește va fi înlocuit.
Irina a primit un scaun rulant în programul Fondul Scaunelor Rulante, cu sprijinul Fundației Agape din Suedia, al donatorilor individuali și al companiilor care ne susțin ca să #schimbăm vieți în bine împreună. Mai multe despre povestea ei, aici.
Programul Fondul Scaunelor Rulante este posibil cu ajutorul partenerilor Motivation: organizații internaționale și locale, companii, donatori individuali, galantomi. Află de aici cum te poți alătura inițiativei, ca să punem în mișcare roțile schimbării, împreună!