50 de vieți schimbate în bine prin donarea de scaune rulante potrivite

50 de vieți schimbate în bine prin donarea de scaune rulante potrivite

În 2025, Fundația Dacia pentru România s-a alăturat programului Fondul Scaunelor Rulante, implementat de Fundația Motivation România, pentru a oferi speranţă şi mobilitate pentru 50 de persoane cu dizabilități locomotorii.

Prin acest parteneriat, 50 de scaune rulante au fost donate copiilor și adulților din București și județele Argeș, Buzău, Galați, Mehedinți, Neamț și Satu Mare. Scaunele rulante au fost recondiționate sau adaptate de echipa Motivation, conform evaluărilor individuale, care au respectat recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății.

Echipamentele de mobilitate donate reprezintă veritabile punți către autonomie. Odată cu ele, persoanele cu dizabilități au primit șansa de a participa la viața comunității.

Vieți schimbate în bine

Nevoile și interesele oamenilor care au primit scaune rulante în cadrul proiectului sunt diferite, de aceea și impactul proiectului este unul vast, prin tipul de experiențe pe care le permite în cazul persoanelor cu dizabilități locomotorii. Pentru micuța Andreea, scaunul rulant cu antrenare electrică este un partener de încredere, care îi permite să se joace, să continue să își facă prieteni, pentru că doar cu el se poate deplasa pe distanțe mai lungi și într-un ritm firesc, ceea ce nu reușea înainte, din cauza afectărilor de mobilitate, forță și echilibru pe care le are. Pentru Ștefan, care și-a pierdut mobilitatea ca urmare a unui accident cu motocicleta, scaunul rulant activ și ușor primit de la Motivation este primul pas spre o viață independentă, în care să-și poată îndeplini rolurile cele mai importante pentru el – cel de tată și cel de soț.

În cazul lui Radu, care are o boală degenerativă, scaunul rulant potrivit pe măsura lui vine la pachet nu doar cu mobilitatea atât de ncesară, ci și cu încredere în sine că încă poate face multe lucruri în mod independent. Inițial, a folosit un scaun rulant standard, care, însă, nu i-a oferit libertatea de mișcare de care avea nevoie. Cu sprijinul Motivation, a primit un scaun rulant activ și ușor, adaptat nevoilor sale, și a participat la sesiuni de instruire pentru viață independentă. Astfel, a învățat să depășească obstacole în scaunul rulant – cum ar fi pragurile, să treacă printre jaloane, să coboare rampe — lucruri aparent simple, dar care pentru el reprezintă abilități esențiale în viața de zi cu zi. În cuvintele lui: „la Motivation am întâlnit oameni binevoitori și foarte bine instruiți și sunt recunoscător că am avut această șansă.”

Poveștile lor și ale tuturor celor 50 de persoane sprijinite în proiect demonstrează încă o data că un scaun rulant adaptat nevoilor utilizatorului înseamnă atât mobilitate fizică, cât și acces la școală, muncă, comunitate, prieteni, viață socială, demnitate umană. Le mulțumim partenerilor de la Fundația Dacia pentru România pentru încredere și pentru susținere.

***
Pentru persoanele care au nevoie de un scaun rulant, Motivation pune la dispoziție Numărul utilizatorului de scaun rulant 0800 030 762, apelabil gratuit de luni până joi, în intervalul 09.00-16.00, iar vinerea în intervalul 09.00-14:00

Dacă și tu vrei să susții mobilitatea și incluziunea, te invităm să sprijini Fondul Scaunelor Rulante, programul prin care donăm peste 1000 de scaune rulante anual. Orice donație contează, și ne ajută să donăm echipamamente de mobilitate potrivite și, odată cu ele, demnitatea și libertatea celor care le primesc. Donez.

Show Buttons
Hide Buttons
Call Now Button