Fundația Motivation România a primit recent un nou transport de scaune rulante, donate cu generozitate de partenerii noștri de la A Leg To Stand On (ALTSO). Aceste sisteme de poziționare vor fi donate către 115 copii și tineri cu dizabilități locomotorii pe parcursul unui an și vor avea un impact semnificativ asupra calității vieții acestora.
Parteneriatul nostru cu ALTSO a început în 2023, iar de atunci am donat 95 de scaune rulante și am schimbat în bine tot atâtea vieți. Aceste echipamente de mobilitate au ajutat copii și tineri cu dizabilități să își recapete libertatea de mișcare, ca să poată duce o viață activă și independentă.
În 2024, ne-am bucurat de vizita lui A.J. Warco, Director de Programe la ALTSO, care a vizitat echipa Motivation și s-a întâlnit cu unii dintre CoolKids și familiile acestora – beneficiarii proiectului nostru. În timpul vizitei sale, A.J. a participat și la un antrenament de baschet în scaun rulant, unde a cunoscut o parte dintre sportivii noștri cu dizabilități.
„Pentru milioane de oameni, tehnologia asistivă (AT) nu este disponibilă, accesibilă sau la un preț rezonabil– în special în țările cu venituri mici și medii. Potrivit Băncii Mondiale, aproximativ 1 din 20 de persoane din România deține un certificat de încadrare în grad de dizabilitate, însumând aproape 900.000 de persoane, dintre care aproximativ 77.000 sunt copii. Dorim să ne arătăm susținerea, oferind tehnologie asistivă copiilor și adolescenților (cu vârsta de până la 21 de ani) care au nevoie de scaune rulante adaptate nevoilor lor și desisteme specializate de poziționare.
În timpul vizitei pe care am făcut-o în România, în august 2024, pentru a mă întâlni cu partenerii de la Fundația Motivation România și pentru a petrece timp alături de tinerii care au primit scaune rulante de la noi (CoolKids) și familiile lor, a fost evidentă cererea ridicată pentru tehnologie asistivă în întreaga țară. Având în vedere acest lucru, considerăm că nu am putea avea un partener mai bun alături de care să lucrăm la nivel local, pentru a veni în întâmpinarea acestei nevoi și așteptăm cu nerăbdare să oferim soluții de mobilitate mulți ani de acum înainte.” — A.J. Warco, Director de Programe, ALTSO
Le suntem recunoscători partenerilor noștri de la ALTSO pentru sprijinul constant și încrederea acordată misiunii noastre de a reda mobilitatea și demnitatea persoanelor cu dizabilități din România.
Pentru persoanele care au nevoie de un scaun rulant, Motivation pune la dispoziție Telefonul Utilizatorului de Scaun Rulant – 0800 030 762. Acest număr este apelabil gratuit de luni până joi, între orele 9:00 și 16:00, iar vinerea între 9:00 și 14:00.
_________________________________________
Prin Fondul Scaunelor Rulante, Fundația Motivation România donează anual peste 1.000 de scaune rulante de înaltă calitate — noi sau recondiționate — copiilor și adulților cu dizabilități locomotorii. Avem nevoie de mai mulți prieteni care să ne ajute să continuăm aceste programe — prin donații lunare sau sponsorizări. Mai multe informații despre cum puteți susține misiunea noastră sunt disponibile aici.