Fundația Motivation România, furnizor de educație medicală continuă (EMC), anunță organizarea cursului online „Servicii pentru utilizatorii de scaun rulant”, dedicat practicienilor din domeniul fizioterapiei și studenților la specializarea kinetoterapie.
Prin acest curs, Fundația Motivation România își propune să vină în întâmpinarea nevoilor profesioniștilor din domeniu, facilitând accesul la cunoștințe aplicate, experiență practică și modele de bună practică în furnizarea serviciilor pentru utilizatorii de scaun rulant. Obiectivul este ca aceste modele să poată fi preluate și adaptate de cât mai mulți specialiști, contribuind astfel la îmbunătățirea calității serviciilor oferite persoanelor care au nevoie de soluții de mobilitate.
Evenimentul are loc pe 12 februarie 2026, în intervalul orar 12.00–16.00, și se desfășoară online, pe platforma Microsoft Teams. Cursul este creditat ca formă de EMC de către Colegiul Fizioterapeuților din România. Se acordă 4 credite EMC fizioterapeuților care sunt prezenți pe întreaga durată a sesiunii.
Participarea este gratuită, iar numărul de locuri este limitat la 20 de participanți.
Printre temele abordate se numără: poziția așezat în scaunul rulant: analiză, adaptări și prevenirea deformărilor posturale; reducerea presiunii în poziția așezat și prevenirea escarelor; BodiTrak – sistem inovator pentru măsurarea presiunii în poziția așezat și prevenirea complicațiilor medicale.
Cursul este susținut de fizioterapeuți cu experiență de peste 10 ani în furnizarea de servicii de mobilitate pentru persoanele cu afectări locomotorii.
Înscrierile sunt deschise până pe 6 februarie, ora 12.00, prin completarea formularului de înregistrare: https://forms.office.com/e/s2475Wrp4n


