Kristof își poartă zâmbetul ca pe un scut. Când îl privești, vezi un ștrengar cu părul blond, ochii ca două mărgele de neghină care împrăștie lumină și surâsul larg, care scoate la iveală că Zâna Măseluță a trecut pe la el nu demult.
Abia când îl cunoști mai bine, realizezi că, în căpșorul lui își fac loc gânduri prea zgomotoase pentru un copil de 7 ani. De ce sunt altfel? O să pot să merg vreodată? Nu înțelege de ce îl întreabă mereu lumea ce a pățit, de ce colegii lui îl exclud de la joacă, de ce doar el rămâne singur în bancă atunci când sună clopoțelul.
Kristof a fost a treia bucurie pentru părinții lui, mezinul. La naștere, nimeni nu prevedea că va trece prin ședințe epuizante de citostatice, o operație complicată pentru tumora de pe coloană și terapii numeroase. 4 ani din 7, Kristof s-a luptat ca să trăiască.
Pentru mama lui, vestea că băiatul va trebui să folosească un scaun rulant a fost devastatoare. Și mai dureros a fost să audă o mogâldeață de copil spunând că își dorește să moară, pentru că nu putea să se deplaseze.
Când am auzit de scaun rulant, am zis că nu vreau să văd așa ceva la mine în casă. Apoi, când am văzut că pe Kristof îl ajută și îl face fericit, am acceptat., își amintește Klaudia, mama lui Kristof.
Adi de la echipa Motivation din Satu Mare a fost prima persoană în scaun rulant pe care a cunoscut-o Kristof. Apoi au fost copiii din tabăra de recuperare activă la care a participat vara aceasta. S-au jucat împreună, au râs, nu s-a mai simțit exclus și unele dintre întrebările care îl răscoleau s-au stins. Pentru Kristof, cele mai multe amintiri plăcute includ exercițiile pe rampe. Vitezomanul de el, e greu de prins odată ce își ia elan.
Cu scaunul rulant pe care i l-am donat, îi e mai ușor să fie peste tot, așa cum îi place lui: la școală, prin curte, cu micuța Luna – cățelușa lui, prin bucătărie, să vadă ce bunătăți îi mai pregătește mama, prin gospodărie, fericit că îi poate da o mână de ajutor la treburi tatălui său.
De-a lungul anilor, nevoile lui Kristof se vor schimba. Vom rămâne alături de el, ca să îi oferim soluțiile de mobilitate de care are nevoie. Ne poți ajuta și tu cu o donație.
Iată câteva fotografii cu Kristof, care îl surprind într-o zi obișnuită.
Credit foto: Mircea Reștea