Taberele de recuperare activă Motivation au ajuns la sfârșit

Tabere de recuperare activă Motivation

Taberele de recuperare activă organizate de Motivation au luat sfârșit. Cei care vor să ia parte la acest gen de acțiuni o mai pot face și anul viitor.

Cele trei tabere de recuperare activă organizate de Motivation anul acesta s-au desfășurat după cum urmează: în perioada 25.06 – 01.07, echipa Neamț a organizat tabăra de la Văratec, în perioada 09.07 – 15.07, echipele Sibiu și Timișoara au organizat tabăra de la Mehadia, jud. Caraș Severin, iar echipele Ilfov și Prahova au organizat în perioada 23.07 – 29.07 tabăra de la Bran.

La cele trei tabere organizate, au participat, în total,  61 de persoane cu dizabilități, utilizatoare de scaun rulant, cu abilități scăzute și medii în ce privește manevrarea scaunului rulant. Acestora li s-au alăturat de fiecare dată cinci voluntari studenți de kinetoterapie, care au dobândit cunoștințe noi privind evaluarea, prescrierea și poziționarea scaunului rulant, precum și o echipă de trei medici, specialiști în nutriționism, ortopedie și medicina de recuperare. Astfel, în cadrul taberelor, utilizatorii de scaun rulant au beneficiat de o evaluare a stării lor de sănătate și au primit recomandări de la specialiști.

Scopul taberelor a fost creşterea capacităţii de integrare socială a utilizatorilor de scaun rulant prin dobândirea de abilităţi de viaţă independentă. Participanţii au primit instruire de la utilizatori de scaun rulant activi şi independenţi care au depaşit dificultăţile, sunt integraţi social şi sunt modele de urmat și de la kinetoterapeuți cu experiență în lucrul cu persoane cu dizabilități.

Evenimentele au avut loc în cadrul proiectului ”Roțile schimbării – către servicii adecvate pentru utilizatorii de scaun rulant”, finanțat de USAID – Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltarea Internațională. Proiectul este implementat în perioada 2011-2014 și are ca scop reducerea numărului de utilizatori de fotoliu rulant imobilizați la domiciliu prin încurajarea participării acestora la activități sportive, culturale și recreative. Un rol important în organizarea acestor tabere l-a avut și Fundația Carrefour, prin sprijinul financiar acordat.

Call Now Button