Peste 300 de copii și adulți cu dizabilități din România și Ucraina vor primi echipamente de mobilitate potrivite pentru nevoile lor și, odată cu ele, libertate de mișcare. Project HOPE, în colaborare cu Momentum Wheels for Humanity, a donat peste 300 de scaune rulante și alte echipamente de mobilitate, pe care Fundația Motivation România le va distribui către persoane cu dizabilități din Ucraina și România.
Evenimentul de lansare a proiectului a avut loc pe 3 noiembrie 2022, la atelierul de scaune rulante Motivation din Ilfov. În cadrul acestuia, trei copii și un adult au primit scaune rulante potrivite și au asistat la o demonstrație de utilizare a lor în mod corect și sigur, făcută de un instructor de viață independentă și un kinetoterapeut Motivation. Fundația Motivation a fost onorată de prezența reprezentanților Project HOPE, Nazik Salih – Responsabil regional de informare, și Christopher Brown – Coordonator logistică. S-a alăturat, de asemenea, Mihai Apostol, din partea Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați – UNHCR, organizație parteneră Motivation în furnizarea echipamentelor de mobilitate pentru persoanele refugiate din Ucraina.
Suntem recunoscători pentru acest parteneriat și ne bucurăm că, prin intermediul lui, putem să continuăm să oferim soluții de mobilitate pentru copii și adulți din România și Ucraina. Donația generoasă făcută de Project HOPE și Momentum Wheels for Humanity contribuie la obiectivul nostru de a asigura resurse care să răspundă nevoilor individuale diverse ale persoanelor cu dizabilități locomotorii identificate de echipele noastre regionale. Anual, Motivation donează peste 1.000 de scaune rulante, urmând recomandările Organizației Mondiale a Sănătății în furnizarea de echipamente de mobilitate., a spus Cristian Ispas, Director general al Fundației Motivation România.
Pentru mine și colegul meu a fost o onoare să reprezentăm Project HOPE și să vedem cum această donație generoasă de peste 300 de echipamente de mobilitate a schimbat deja câteva vieți în bine. În timpul vizitei noastre la Fundația Motivation România, trei copii și un adult au primit scaune rulante și instruire ca să le folosească în siguranță. Motivation România face o treabă remarcabilă prin programele de instruire și îi ajută pe utilizatorii de scaune rulante să continue să ducă o viață activă și productivă., a spus Nazik Salih, Responsabil regional de informare în cadrul Project HOPE.
Echipamentele de mobilitate – scaune rulante pentru adulți și copii și cadre de mers – vor fi asamblate și pregătite pentru livrare în atelierul Motivation. Ele vor fi donate în perioada octombrie 2022-octombrie 2023, în baza evaluărilor individuale făcute de specialiștii Motivation din toată țara, conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății.