Echipa Motivation ia startul cauzelor bune, pe 28 mai, la Semimaraton Galați 2017

Echipa Motivation ia startul cauzelor bune, pe 28 mai, la Semimaraton Galați 2017

A rămas mai puțin de o săptămână până la Semimaratonul Galați. Pe 28 mai, echipa Motivation ia startul pentru a demonstra abilitățile persoanelor cu dizabilități și pentru a strânge fondurile necesare participării a trei utilizatori de scaune rulante la o sesiune de recuperare activă organizată la Buda, în județul Ilfov.

Cauza pentru care aleargă echipa Fundației Motivation România este ”Mobilitate și viață independentă” pentru utilizatorii de scaune rulante. Ambasadorul proiectului nostru și liderul echipei Motivation este George Ivanof, el însuși utilizator de scaun rulant.

După accidentul de înot pe care l-am avut și care m-a adus în situația de a folosi un scaun rulant, întâlnirea cu Fundația Motivation România fost primul pas catre o viață activă. Cu ajutorul instructorului meu, care folosea și el un scaun rulant, am luat totul de la capăt. Am deprins abilități de viață independentă: am învățat să mă spăl, să mă îmbrac și să mănânc fără ajutor, în condițiile în care, după accident, nu mai mișcam bine brațele și nici degetele. Am învățat sa manevrez corect și în siguranță scaunul rulant. Astfel, am recâștigat unul dintre drepturile fundamentale –  dreptul la libertatea de mișcare și mobilitate personală. Acum sunt la rândul meu instructor de viață independentă, coordonez echipa Motivation din Galați și, alături de colegii mei, pot să îndrum alți utilizatori de scaun rulant să devină independenți și activi în comunitatea lor. Mă regăsesc în proiectul ”Mobilitate și Viață Independentă” pentru ca asa a început și povestea mea.

Îndemnul lui George și al echipei lui, care acum include nu doar profesioniști Motivation, ci și alți prieteni care s-au alăturat cauzei, este să descoperiți abilitatea în fiecare om.

Puteți să susțineți proiectul Mobilitate și viață independentă alăturându-vă echipei Motivation la eveniment, donând sau dând vestea mai departe, spre alți prieteni. Detalii sunt disponibile pe site-ul evenimentului, urmând link-ul https://semimaratongalati.ro.

Semimaratonul Galați este organizat de Fundația Comunitară Galați și reunește asociații și fundații, pe de o parte, cu alergători și donatori, pe altă parte, pentru a facilita legătura dintre proiectele sociale și finanțările necesare. Anul acesta, Semimaratonul Galați se află la a patra ediție și se desfășoară sub deviza ”Mișcarea antrenează schimbarea!” http://semimaratongalati.ro/

 

***
Fundația Motivation România este o organizație neguvernamentală, nonprofit, creată în 1995 pentru a veni în sprijinul copiilor și adulților cu dizabilități. Serviciile pe care le oferă acoperă o gama largă de nevoi, de la evaluare și echipament adaptat pentru diferite tipuri de dizabilități motorii, la recuperare medicală și instruire pentru viață independentă alături de un instructor în scaun rulant. Programele derulate de Motivation pun accent pe integrarea socială, educațională și profesională a utilizatorilor de scaune rulante, prin consultanța pentru accesibilizarea spațiilor, medierea integrării în muncă sau activități de petrecere a timpului liber – sport adaptat, evenimente culturale s.a. Până în prezent, Motivation a redat libertatea de miscare și speranța într-o viață împlinită pentru mai mult de 18.000 de persoane cu dizabilități din România. Mai multe informații pe www.motivation.ro.

 

Show Buttons
Hide Buttons
Call Now Button