Am aflat de Fundația Motivation prin Gala Societății Civile. Acesta este un proiect pe care noi, Fundația The Institute, îl creștem de 20 de ani. La fel am aflat și de campania de donații prin SMS pe care o derulează Motivation, prin newsletterul Galei. Am decis să fac prima donație pentru renumele Fundației Motivation, știu cine sunt și cu ce se ocupă. Iar faptul că sunt donator constant din septembrie 2019 se datorează și faptului că mecanismul campaniei în sine este facil: trimiți un SMS cu textul ACTIV la 8844, și donezi lunar 2 euro. Nu am în cercul de prieteni sau cunoștințe persoane utilizatoare de scaun rulant, dar cu siguranță, dacă aș avea, aș apela la serviciile Motivation.
**
Fondul Scaunelor Rulante este inițiativa prin care tu, ca donator sau reprezentant al unei companii, redai libertatea de mișcare persoanelor cu dizabilități din România, cu ajutorul unor scaune rulante personalizate donate celor care au nevoie de ele.
Beneficiarii sunt copii și adulți care au o dizabilitate locomotorie de la naștere sau dobândită în urma unui accident auto, prin plonjon, cădere de la înălțime ș.a.
Redă mobilitatea persoanelor cu dizabilități prin scaune rulante adaptate nevoilor lor – donează 2 euro lunar prin SMS cu textul ACTIV la 8844!