Inspirație prin sport

Inspirație prin sport

antet 

  • 20 de iubitori ai sportului – antreprenori și persoane cu dizabilități își dau întâlnire la Sala Polivalentă pentru a juca baschet în scaune rulante

afis_inspiratie_prin_sportBucurești, 20 octombrie – Fundaţia Romanian Business Leaders și Fundația Motivation România, alături de Fundația Vodafone România și Steaua CSM EximBank organizează vineri, 21 octombrie, începând cu ora 17.00, un eveniment inedit. 20 de iubitori ai sportului, utilizatori de scaune rulante și antreprenori, joacă împreună baschet, la Sala Polivalentă din București.

Mai mult decât o competiție, evenimentul are rolul de a demonstra că toți oamenii își pot depăși limitele prin sport: persoanele cu dizabilități depășesc barierele fizice, iar persoanele fără dizabilități se lasă prinse într-un joc ce le antrenează energia și determinarea și, în același timp, află mai multe despre ce pot face utilizatorii de scaune rulante.

”Acțiunea de astăzi nu este una singulară. Sportivii noștri participă frecvent la evenimente care au rolul de a demonstra abilitățile persoanelor cu dizabilități. Mai mult decât atât, demonstrațiile și întâlnirile de acest fel de acest tip sunt un bun prilej de întărire a spiritului de echipă și de schimbare a percepției asupra utilizatorilor de scaune rualnte.”  Viorel Mocanu, Coordonator Programe Sportive la Fundaţia Motivation România.

”Pentru noi e minunat că putem pune în contact antreprenorii din comunitatea noastră cu utilizatorii de scaune rulante. Cred că prin evenimentul acesta antreprenorii români se vor inspira din exemplul lor de determinare. Mai mult, cred că plantăm în ei câteva semințe ale responsabilității sociale. Ne bucurăm că îl putem avea lângă noi și pe Virgil Stănescu, președintele clubului de baschet Steaua CSM EximBank, care ne va vorbi despre valorile pe care sportul le transmite.” Andrei Neacșu, Manager de Proiect Fundația Romanian Business Leaders.

Echipele care intră vineri pe teren includ atât utilizatori reali de scaune rulante, cât și antreprenori dispuși să se pună în pielea acestora pentru câteva ore și să încerce să dribleze, să paseze și să marcheze într-un mod diferit și de la o altă înălțime. Antreprenorii care s-au alăturat inițiativei fac parte din proiectul Ateliere de Antreprenoriat, derulat de Fundația Romanian Business Leaders.

La eveniment sunt așteptați atât pasionații de sport, cât și persoanele interesate să afle mai mult despre jocul de baschet adaptat pentru utilizatorii de scaune rulante.

Persoane de contact:

Erika Garnier
Responsabil Comunicare
Fundația Motivation România
0748229784/ e.garnier@motivation.ro

Andrei Neacșu
Project Manager
Romanian Business Leaders
0786579276/ andrei.neacsu@rbls.ro

***

Fundația Romanian Business Leaders este o organizație apolitică, neguvernamentală și non-profit, înființată în iulie 2011Obiectivul său este să dezvolte o platformă de acțiune și implicare socială pentru liderii din mediul privat. Scopul ultim este ca România să devină o țară mai bună pentru business-ul responsabil și, în felul acesta, pentru toți românii. Comunitatea Romanian Business Leaders numără peste 500 de antreprenori și șefi de companii din România care lucrează voluntar în proiecte concrete, în domeniile EDUCAȚIEI, CULTURII ANTREPRENORIALE și BUNEI GUVERNĂRI. Mai multe informații pe http://www.rbls.ro/

Fundația Motivation România este o organizație neguvernamentală, nonprofit, creată în 1995 pentru a veni în sprijinul copiilor și adulților cu dizabilități. Serviciile pe care le oferă acoperă o gama largă de nevoi, de la evaluare și echipament adaptat pentru diferite tipuri de dizabilități motorii, la recuperare medicală și instruire pentru viață independentă alături de un instructor în scaun rulant. Până în prezent, Motivation a redat libertatea de miscare și speranța într-o viață împlinită pentru mai mult de 14500 de persoane cu dizabilități din România. Mai multe informații pe www.motivation.ro.

footer_inspiratie

Call Now Button