La începutul acestei săptămâni Fundația Motivation România a organizat la Iași, prima întâlnire regională de prezentare a rezultatelor proiectului „Advocacy pentru accesul în comunitate al utilizatorilor de scaun rulant”.
Evenimentul a adus laolaltă persoane utilizatoare de scaune rulante, participante la diferite activități din proiect și reprezentanți ai unor instituții și organizații neguvernamentale din Iași, precum Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Iași, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Iași, Fundația Bethany și Fundația Enable România.
În prima parte a întâlnirii au fost prezentate obiectivele proiectului, acțiunile implementate la nivel național, instrumentele dezvoltate în cadrul proiectului pentru promovarea drepturilor și abilităților utilizatorilor de scaune rulante, precum și poveștile de succes și rezultatele obținute după mai mult de doi ani de implementare.
În partea a doua a zilei, alături de invitați, au fost schițate elementele unui plan de sustenabilitate pentru continuarea activităților din proiect și modalitățile de colaborare pentru implicarea comunității în susținerea și promovarea incluziunii și drepturilor persoanelor cu dizabilități.
Proiectul „Advocacy pentru accesul în comunitate al utilizatorilor de scaun rulant” este derulat de Fundația Motivation România în parteneriat cu Asociația Segoia, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Proiectul are drept scop sprijinirea incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități prin îmbunătățirea mobilității și sănătății utilizatorilor de scaune rulante.
Mai multe informații despre proiect pot fi găsite accesând link-ul https://motivation.ro/abilitatile-si-drepturile-conteaza/
Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă.
***
Despre Programul Active Citizens Fund România
Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene.
Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.
Despre Fundația Motivation România
Fundația Motivation România este o organizație neguvernamentală, nonprofit, creată în 1995 pentru a veni în sprijinul copiilor și adulților cu dizabilități. Serviciile pe care le oferă acoperă o gamă largă de nevoi, de la evaluare și echipament adaptat pentru diferite tipuri de dizabilități motorii, la recuperare activă și instruire pentru viață independentă alături de un instructor în scaun rulant, consultanță pentru accesibilizarea spațiilor și sport adaptat. Până în prezent, Motivation a redat libertatea de mișcare și speranța într-o viață împlinită pentru mai mult de 28.000 de persoane cu dizabilități din România. Mai multe informații pe www.motivation.ro.
Despre Asociația Segoia
Asociația Segoia este o organizație neguvernamentală, nonprofit, creată în 2017, preocupată de dezvoltarea societății civile, promovarea valorilor democratice, guvernării deschise și implicării cetățenești cu ajutorul tehnologiei. Mai multe informații pe: https://segoia.ro.