#TeamMotivation ia startul și anul acesta la Maratonul Internațional București. Între 11 și 18 octombrie, persoane cu și fără scaune rulante la purtător iau parte la o ediție specială a evenimentului, care se desfășoară online, în contextul pandemiei. Cauza pe care o susținem este Fondul Scaunelor Rulante – programul prin care Fundația Motivation România donează anual peste 1000 de scaune rulante potrivite pentru adulți și copii cu dizabilități locomotorii din toată țara.
Astfel, cei care doresc să rămână prezenți în calendarul competițional și să susțină cauza Motivation pot lua startul de oriunde din lume, în perioada 11-18 octombrie, la una dintre cursele de 42 km, 21 km, 15 km, 10 km, 5 km sau All You Can Run, pe traseele alese de ei înșiși. Înscrierile se pot face până pe 7 octombrie, pe site-ul evenimentului, urmând link-ul.
În prezent, #TeamMotivation reunește peste 60 de participanți la Maratonul Internațional București 2020. Dintre ei, 37 de persoane au ales să atragă donații pentru Fondul Scaunelor Rulante pe platforma galantom.ro. Sumele strânse ne vor ajuta să acoperim costurile pentru transportul și recondiționarea de scaune rulante care vor fi donate în anul 2021. Fiecare 100 de euro donați ne ajută să redăm libertatea de mișcare pentru o persoană, cu ajutorul unui echipament de mobilitate potrivit. Aici sunt câteva dintre poveștile copiilor și adulților cu dizabilități locomotorii pe care i-am sprijinit astfel.
Robert aleargă pentru prima dată alături de #TeamMotivation. Iată cum descrie alegerea făcută: “Nu cred că este important cum și cât voi alega. Important este că voi participa, că voi lua startul și cel mai probabil voi ajunge și la finish, iar impreuna vom strânge donații care vor ajuta câteva persoane să primească câte un scaun rulant.”
Află mai multe despre motivația alergătorilor-galantomi și susține-i cu o donație, ca să #schimbăm vieți în bine împreună! Click aici!
Foto: #TeamMotivation la Maratonul Internațional București 2019. © Bogdan Dincă