#TeamMotivation va participa și anul acesta la Bikeathon Țara Făgărașului, în perioada 24-25 septembrie. Evenimentul de ciclism aduce împreună oameni dornici să facă bine în comunitate, să pedaleze și să strângă fonduri pentru proiectele propuse. Ca de obicei, echipa noastră reunește persoane cu și fără dizabilități, care vor lua startul în scaune rulante sau pe bicicletă pentru un scop comun – să organizăm seminare pentru 80 de elevi din școlile din Țara Făgărașului și să contribuim astfel la creșterea gradului de incluziune a persoanelor cu dizabilități.
Le suntem recunoscători ambasadorilor Motivation, care iau startul alături de noi și duc mai departe mesajul că Abilitățile contează.
Iulia Opran este realizator de emisiuni radio. A reprezentat și anul trecut #TeamMotivation, la Bikeathon și ne susține ca să aducă speranță și mobilitate acolo unde s-au pierdut, să le amintească oamenilor că nu sunt singuri și că le pasă de sufletul lor.
Daniel Zontea este polițist și pasionat de ciclism. Promovează educația în trafic și în general și susține proiectul nostru pentru că își dorește „ca orice copil să poată gândi liber.”
Ciprian Lupu este colegul nostru de la Motivation Brașov și primul pilot auto utilizator de scaun rulant licențiat de FRAS, de la noi din țară. Susține proiectul nostru pentru că își dorește o țară civilizată și consideră că pentru educația copiilor stă la baza ei.
Seminarele pe care ne propunem să le organizăm în școlile din Țara Făgărașului ca urmare a participării la Bikeathon 2022 sunt un prilej de cultivare a empatiei, de celebrare a diversității și pun bazele unui climat școlar bazat pe toleranță și respect. De aceea, ne dorim să atragem cât mai mulți susținători pentru cauza noastră.
Înscrierile la eveniment sunt posibile până pe 23 septembrie 2022, aici. Pentru a alege #TeamMotivation, la înregistrare, selectați proiectul „Punem în mișcare Roțile Schimbării în școlile din Țara Făgărașului!”. Printre traseele propuse se numără și unul dedicat persoanelor utilizatoare de scaune rulante.
Oricine poate susține #TeamMotivation cu o donație făcută pe site, pe pagina proiectului.
Bikeathon Țara Făgărașului este organizat de Fundația Comunitară Țara Făgărașului și ajunge la a noua ediție în 2022.
Prin proiectul Advocacy pentru accesul în comunitate al utilizatorilor de scaun rulant ne propunem să sprijinim persoanele cu dizabilități în promovarea drepturilor și abilităților acestora. Astfel, creăm premisele creșterii gradului de incluziune, la nivel de comunitate. Proiectul este implementat de Fundația Motivation România în parteneriat cu Asociația Segoia, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.