În perioada 16-18 octombrie 2018, Fundația Motivation România împreună cu Federația Română de Baschet și Ministerul Tineretului și Sportului au organizat un Turneu de baschet în scaun rulant. Evenimentul a avut loc la baza sportivă de la Izvorani – Complexul Olimpic Sydney 2000, și a reunit 35 de utilizatori de scaune rulante din Prahova, Dâmbovița, Ilfov, Călărași, Bacău, Neamț, Brașov, Sibiu și Hunedoara. Activitatea a avut drept scop promovarea abilităților persoanelor cu dizabilități și a unui stil de viață independent pentru persoanele cu dizabilități locomotorii.
Sportivii prezenți la eveniment au reprezentat Asociația Club Sportiv Roțile Schimbării din Prahova, Asociația Județeană Ilfov Motivation a sportului pentru persoane cu handicap, Asociația Club Sportiv Fii Independent din Brașov, Asociația Club Sportiv Roțile Astrale din Sibiu și Asociația Clubul Sportiv Supernova Neamț. La finalul competiției, reprezentativa din Neamț s-a clasat pe primul loc, urmată de echipele din Prahova, Sibiu, Ilfov și Brașov.
Evenimentul a fost organizat și finanțat în cadrul proiectului ”Roțile schimbării – viață independentă pentru utilizatorii de scaune rulante”, derulat de Fundația Motivation România în parteneriat cu Federația Română de Baschet și Ministerul Tineretului și Sportului.