Utilizatorii de scaune rulante vor promova activ incluziunea în comunitățile lor

Utilizatorii de scaune rulante vor promova activ incluziunea în comunitățile lor

45 de utilizatori de scaune rulante vor primi sprijin pentru promovarea drepturilor și abilităților și pentru demararea de acțiuni de advocacy pe plan local și național. Acțiunile vor avea loc în cadrul proiectului „Advocacy pentru accesul în comunitate al utilizatorilor de scaun rulant” implementat de Fundația Motivation România în parteneriat cu Asociația Segoia, cu sprijinul financiar al Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Proiectul are drept scop sprijinirea incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități prin îmbunătățirea mobilității și sănătății utilizatorilor de scaune rulante. Proiectul urmărește totodată creșterea capacității beneficiarilor de a se autoreprezenta în fața autorităților, atât prin participarea directă la acțiuni de advocacy și de promovare a drepturilor și abilităților persoanelor cu dizabilități, precum și prin facilitarea accesului la două aplicații mobile conectate, MotiActiv și Panoul de Bord.

Pe perioada derulării proiectului, respectiv ianuarie 2021 – decembrie 2022, vor fi organizate  15 caravane de mobilitate și sănătate la care vor participa peste 150 de utilizatori de scaune rulante. În cadrul acestor evenimente, participanții vor dobândi informații și abilități utile în viața de zi cu zi, cum ar fi: testarea presiunii cu sistemul BodiTrack pentru prevenirea escarelor, instruire privind cateterizarea pentru prevenirea infecțiilor urinare și testarea echipamentelor de mobilitate potrivite pentru o viață activă și libertate de mișcare.

*Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org.

Call Now Button
Show Buttons
Hide Buttons