Skip to content

Gala Persoanelor cu Dizabilitati 2012

Gala Persoanelor cu Dizabilități a ajuns la a treia ediție

 

ActiveWatch și Fundația Motivation România, alături de Fundația Vodafone România și Dedeman, au organizat marți, 27 noiembrie 2012, în Studioul 3 al TVR, cea de-a treia ediție a Galei Persoanelor cu Dizabilități “Accesibilizați libertatea”.

În cadrul evenimentului, produs în colaborare cu TVR și moderat de Cătălin Ștefănescu, au fost prezentați câștigătorii din acest an ai cursei pentru transformarea României într-o societate deschisă tuturor membrilor săi, cu toate abilitățile de care dispun.

Peste 200 de invitați – printre care ambasadori, angajatori publici și privați, jurnaliști, reprezentanți ai instituțiilor publice și ai organizațiilor neguvernamentale – au onorat atât câștigătorii celor cinci categorii ale competiției*, cât și artiștii care au urcat pe scena Galei.

Ca și în edițiile precedente, Gala a fost cadrul în care au fost premiate cele mai creative și îndrăznețe persoane și inițiative de incluziune. Pe www.incluziune.org veți găsi povești incredibile și lecții de voință ale unor oameni cu mai multe abilități decât ne-am obișnuit să credem că ar putea avea. Veți fi plăcut impresionați de proiectele durabile ale unor companii care au știut să vadă potențialul persoanelor cu dizabilități și beneficiile angajării lor. Veți regăsi o serie de școli care să vă schimbe viziunea tristă asupra unui învățământ care pare ancorat în secolul trecut. Veți vedea că instituții, organizații neguvernamentale sau companii cunoscute au făcut efortul accesibilizării ca prim pas pentru o deschidere de durată. Veți fi inspirați de felul în care alții au ales să comunice dizabilitatea și să pună în valoare oameni, dincolo de dizabilități. Din totalul de 116 candidaturi, membrii celor cinci jurii ale competiției au avut dificila misiune de a alege cele mai puternice exemple de reușită.

“România accesibilă este o țară extrem de mică. Are dimensiunile unui lagăr. Bucureștiul accesibil este de o mie de ori mai mic decât cel pe care îl cunoaște majoritatea oamenilor. În țara noastră există oameni cărora le este interzis să se miște acolo unde și-ar dori. Îi ținem proptiți într-un țarc, zidiți între borduri. Iubiți libertatea? Atunci puneți umărul să deschidem zidurile care îi izolează pe semenii noștri” – Mircea Toma, Președintele ActiveWatch.

“Mă uimește în fiecare zi curajul persoanelor cu dizabilități care ies în spațiul public, în ciuda barierelor pe care le întalnesc. Este un motiv suficient, deși nu singurul, pentru care Motivation face lucruri concrete pentru a încuraja accesibilizarea corecta a spațiilor publice și private. Totul începe de la mentalitate – aceasta pune în mișcare roțile schimbării” – Cristian Ispas, Director General al Fundației Motivation România.

Pentru a vedea cum au decurs lucrurile, vă invităm să urmăriți evenimentul accesând link-ul următor: http://www.incluziune.org/galerie

Call Now Button