În luna iulie, au avut loc două tabere pentru tinerii din programul Impact, la Văratec, județul Neamț. După un an de pauză, activitățile de acest fel erau mult așteptate de tineri. Alături de colegii noștri, care i-au însoțit, ei au avut parte de o săptămână de relaxare și aer răcoros.
Cu toții au fost foarte bucuroși că au petrecut timpul în natură, în locuri dragi lor. Au vizitat Mănăstirile Putna, Agapia, Văratec și Neamț, unde au fost impresionați de diversitatea de culori ale florilor, au plecat în excursie la Lacul Roșu și Cheile Bicazului, unde s-au bucurat de peisajele minunate, au făcut drumeții în pădurile din apropierea taberei și o plimbare prin Pădurea de Argint.
Pe lângă vizitele la toate aceste locuri frumoase, tinerii au luat parte la diverse jocuri distractive alături de colegii noștri. Îmbinând curiozitatea, joaca și experiențele în natură, ei își exersează și dezvoltă abilitățile și cunoștințele.
Tinerii din programul IMPACT au dizabilități medii și severe și fost preluați de Fundatia Motivation Romania din instituții de stat, începând cu anul 2003. Le oferim tinerilor noștri atât protecția și căldura unei familii, cât și acces la terapii care îi ajută să se decopere și să își îmbunătățească abilitățile de comunicare și relaționare și deprinderile de viață semi-independentă. Află mai multe despre ei, citindu-le poveștile, aici.