Schimbăm vieți – George

La început de 2015, echipa de îngrijiri la domiciliu a Fundației Motivation a ajuns pentru prima dată acasă la George, în localitatea Dărăști, județul Ilfov. Am fost bucuroși să întâlnim o familie numeroasă și frumoasă în același timp.

George și soția sa, Laura, au trei copii minunați care se bucură la fiecare progres al tatălui lor. Acesta a devenit utilizator de scaun rulant în vara anului 2014, în urma unei leziuni medulare, cauzate de un plonjon în apă. George este tetraplegic și atunci când l-am cunoscut avea o mobilitatea redusă a brațelor, un echilibru modest și încă nu putea menține poziția de șezut mai mult de două ore. Fără ezitare, ne-am spus că trebuie să-i oferim servicii de îngrijire la domiciliu și grup suport.

Din august și până în decembrie am petrecut majoritatea timpului în spital. Echipa Motivation a ajuns la mine într-un moment în care atât eu cât și soția eram epuizați de timpul petrecut în spital. A fost o perioadă dificilă, deoarece a trebuit să apelăm la ajutorul socrilor și al altor rude pentru a se ocupa de copii în lipsa noastră. Gândul că un kinetoterapeut  va putea lucra cu mine de acasă m-a bucurat mult, în condițiile în care în spital făceam gimnastică doar  o oră dimineața iar restul timpului simțeam că îl irosesc departe de casă. Mai mult, instructorul de recuperare activă mi-a deschis ochii și am aflat din ce în ce mai multe informații neștiute până atunci despre viața în scaun rulant, informații pe care doar experiența ți le dă.

După trei luni de îngrijire la domiciliu sunt fericit să-mi etalez reușitele: îmi mișc mâinile mult mai bine, iar în scaun rulant am stat aproape 12 ore de Paște. În ianuarie nu puteam să ridic mâna goală iar acum fac lucrul acesta cu saci de 1 kg. Am început să pun și ceva mușchi pe mine de când fac gimnastică și respect dieta doamnei doctor de la Motivation. Nu mă laud, dar până acum câteva luni până și fiica mea avea mâna mai groasă ca mine.

Când am ajuns la grupul de suport organizat de Motivation am simțit că intru în normal. Majoritatea oamenilor erau în scaun rulant și m-am simțit bine printre “ai mei”. Discuțiile purtate m-au motivat și mai mult și am înțeles că viața trebuie apreciată indiferent de ceea ce îți oferă J.

George a participat la programele de îngrijiri la domiciliu și grup suport organizate de Fundația Motivation Romania în cadrul proiectului ACCES la Educație, Servicii și Comunitate pentru copiii și adulții în scaune rulante, finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Pentru informații privind proiectul mai sus menționat, persoana de contact este Iuliana Eftimie, asistent social (tel. 0728 176 179, i.eftimie@motivation.ro/en).

Pentru informații oficiale despre granturile SEE 2009-2014 accesați www.eeagrants.org sau www.fondong.fdsc.ro.

Call Now Button